Rândurile de mai jos sunt prilejuite de apariția, în colecția biblioteca BNR (serie nouă) a impunătorului volum “Acţiunea umană” de Ludwig von Mises, o carte pe care puţini non-economiști se vor încumeta să o citească. Întâi, datorită lungimii sale deosebite (peste 900 de pagini), greu de digerat în epoca facebook-ului şi a gratificației instantanee. În al doilea rând, datorită stilului greoi şi extrem de analitic, ceea ce în mod popular se numește „a despica firul în patru”. Totuși, este o carte fundamentală, iar din noianul de idei am să rezum câteva care mi-au atras atenția, lectura neputând fi altfel decât personală.

1. Cartea aceasta, apărută în 1949, este fundamentală pentru:

a) economiști, deoarece, aşa cum indică subtitlul “un tratat de economie”, trece prin toate subiectele economice şi prin toate doctrinele;

b) cei care au trăit o bună parte din viaţă sub ambele sisteme (economie planificată şi economie de piaţă), fiind așadar în măsură să verifice veridicitatea afirmațiilor lui von Mises.

2. von Mises pune în centrul valorilor economice conceptul de libertate: libertatea consumatorului de a alege (şi de a-şi schimba preferințele); libertatea producătorului de a anticipa – corect sau greșit – unde să-şi investească resursele; libertatea votantului de a alege partidul care îi reprezintă interesele; nu în ultimul rând, libertatea de gândire şi de opinie.

Libertatea este cel mai bine personificată în sfera economică de economia de piaţă, iar în sfera politică de democrație. Aici, în sfera libertății, nu este loc nici pentru planificatori omniscienți, nici pentru dictatori, care să-şi impună voința tuturor celorlalți oameni (aşa cum se întâmplă în comunism, fascism, corporatism etc.).

Digresiune: s-ar zice că toţi oamenii ar trebui să îmbrățișeze fără ezitare noțiunea de libertate, deoarece în practică, foarte mulţi au beneficiat de roadele economiei de piaţă şi ale democrației. Numai că, din păcate, lucrurile nu stau aşa. Mulţi preferă securitatea (opusă libertății întrucât respinge riscul, inerent activității omului liber). Alţii preferă eficienţa (şi, într-adevăr, sistemele totalitare, unde deciziile se iau într-o secundă de un singur individ, pot fi mai eficiente, pe termen scurt, decât democrațiile, unde se pierde enorm de mult timp cu convingerea preopinenților). O a treia categorie preferă egalitatea (care nu poate fi menținută permanent de către oamenii liberi, aceștia diferențiind-se ca urmare a acțiunilor lor). În fine, sunt alţii care preferă comoditatea, confortul personal (este întotdeauna mai uşor să ţi se spună ce trebuie să faci, decât să gândești cu propria minte). Aşadar, în practică, libertatea este puțin sau deloc valorizată de indivizi şi tentația (re)căderii în totalitarism este mereu prezentă.

Este rolul economiștilor, ca, pe baza unor scrieri precum cea a lui von Mises, să ţină aprinsă flacăra ideii de libertate, care în definitiv a scos din mizerie milioane de oameni în ultimii 70 de ani, cu sau fără știința acestora. Faţă de anul 1949, când a fost scrisă cartea, viaţa a validat întru totul tezele lui von Mises privind supremația economiei de piaţă asupra celei planificate şi supremația democrației asupra autoritarismului şi dictaturii. Numai că oamenii au nevoie ca aceste lucruri să li se reamintească permanent.

3. Economia de piaţă se bazează pe câștigurile de productivitate pe care le generează:

a) specializarea la nivelul indivizilor, deoarece nici chiar cel mai talentat individ în a face de toate nu poate fi mai productiv decât un individ netalentat, dar specializat în ceea ce face;

b) avantajul comparativ pe care îl generează diviziunea muncii la nivel internațional, întrucât chiar dacă o națiune este mai slabă în producerea tuturor bunurilor, ea tot merită să se specializeze în producerea bunului la care este mai puțin slabă.

4. Placând de la nişte truisme: omul preferă să fie bogat, decât sărac; sănătos decât bolnav; fericit, decât nefericit, von Mises arată că economia de piaţă şi democrația sunt cel mai în măsură să răspundă acestor nevoi umane. (Doar că – spunem noi – omul trebuie să valorizeze corespunzător libertatea şi să pună pe planul secund năzuințele sale de securitate, eficiență, egalitate sau comoditate, ceea ce nu este uşor de făcut).

Totuși, autorul nu întreține iluzii în legătură cu discernământul omului de rând, care de cele mai multe ori lasă de dorit: „….felul în care se comportă individul în calitate de votant vine în contradicție cu comportamentul lui pe piaţa liberă. De aceea, spre exemplu, el poate vota pentru măsuri care vor conduce la creșterea prețului unei mărfi sau al tuturor mărfurilor, deşi în calitate de cumpărător îşi dorește ca prețurile să scadă. Aceste conflicte au ca origine ignoranța şi eroarea”.

5. von Mises remarcă faptul că unul şi același obiect sau serviciu este valorizat diferit de diferiți indivizi sau chiar de același individ la momente diferite de timp, în funcție de utilitatea pe care i-o atribuie. De aici, critica necruțătoare a teoriei marxiste, care credea că se poate atribui fiecărui bun o valoare obiectivă (eventual exprimată în ore-muncă).

Întrucât nu există o asemenea valoare obiectivă (cu alte cuvinte, „valoarea este ce crede cumpărătorul”), rezultă imposibilitatea planificării centralizate, chiar dacă ar dispune de cele mai satisfăcute mijloace de calcul.

6. Totuși, ducând această linie de raționament (corectă), până la ultimele sale consecințe, von Mises exagerează, ajungând să nege orice posibilitate de prezicere a viitorului cu ajutorul statisticii şi a econometriei (fie ea şi probabilistă, nu deterministă).

În opinia lui, fiind o reflectare a preferințelor anumitor indivizi la un anumit moment dat, statistica nu ne poate spune nimic despre viitor. În concepția sa, statistica nu este decât o ramură a economiei istorice.

7. La fel de virulentă precum critica adusă marxismului este şi critica adusă keynesismului şi politicilor de stimulare a cererii, cu mijloace fiscale sau monetare. Von Mises arată – corect – că dacă se dorește creșterea permanentă a economiei, trebuie stimulată oferta şi nicidecum cererea. O cerere în exces, stimulată fiscal sau monetar, va duce întotdeauna la o alocare suboptimală a capitalului, în domenii în care, în mod normal, nu ar fi fost investit. Astfel, sunt risipite inutil niște resurse limitate.

8. Nici politicile actuale de stimulare cantitativă (QE – quantitative easing) nu ar fi scăpat criticilor şi ironiei sale. von Mises arată că atunci când creşte preferința consumului în prezent faţă de consumul în viitor (aşa cum îl stimulează marile bănci centrale), înseamnă că rata discountului dintre prezent şi viitor crește. Cu alte cuvinte, ar fin necesară o rată a dobânzii mult mai mare în viitor pentru a compensa preferința pentru consum în prezent. Or, marile bănci centrale nu lasă rata dobânzii din viitor să crească, anihilând astfel un mecanism care are de a face cu psihologia umană, discountul între prezent şi viitor, adică valoarea mai mare atașată prezentului.

9. Sunt domenii în care tezele lui von Mises devin discutabile. De exemplu, pledoaria sa pentru free banking, adică orice bancă comercială să aibă dreptul să emită propria monedă.

Digresiune: Ne putem întreba cine ar garanta valoarea respectivelor monede, în condițiile în care – de bine, de rău – în spatele monedei naționale stă o bancă centrală, iar în spatele acesteia, guvernul cu capacitatea sa nelimitată de a împrumuta şi de a taxa în viitor. Acestea – şi numai acestea – garantează valoarea monedei naționale.

Von Mises pare a miza pe buna credință şi pe onorabilitatea băncilor comerciale potențial emitente de monedă. Această credință naivă poate fi explicată prin educația sa într-o altă epocă (avea 33 de ani la izbucnirea primului Război Mondial), când noțiunile de onoare, cuvânt dat, prestigiu, încă mai semnificau ceva.

10. Din rădăcina învățăturilor lui von Mises şi a altor gânditori liberali a izvorât o ordine economică şi politică care, în ultimii 70 de ani, a satisfăcut cele mai multe năzuințe umane, pentru tot mai mulți cetățeni ai planetei.

Numai că din această rădăcină a libertății au crescut (nu numai în sens metaforic, ci şi semantic), două tulpini distincte: o tulpină liberală, cu fructe bune şi o tulpină libertariană, cu fructe otrăvite. Diferența dintre ele este că, în vreme ce liberalismul însoțește libertatea cu o anumită doză de responsabilitate, libertarianismul nu face acest lucru. Şi poate că multe din scăderile capitalismului în ultimii 30 de ani se datorează acestei abandonări a responsabilității.

Iată marea dilemă: de ce doză de responsabilitate este nevoie pentru a însoți liberalismul, fără a-i înăbuși valențele?

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Valentin Lazea

Valentin Lazea

Economist șef al BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori