Cum ne-am pricopsit noi cu încă o repriză de galop al preţurilor, cu debut în octombrie 2017 şi care continuă să se joace cu banii noştri şi cu nervii noştri? Şi asta după ce, o bună bucată de timp, societatea românească testase şi viaţa fără inflaţie.

Precedentul ciclu cu preţuri alergând în galop, ce îngrijorase populaţia şi operatorii economici, şi-a avut debutul în vara lui 2010. Şocul inflaţionist din 2010 însă, provocat de cele cinci puncte procentuale în plus - de la 19 la 24 la sută - agăţate de coada  TVA, începuse să piardă din putere după numai un an. Treptat, din 2011 până în 2015, dezinflaţia a luat locul inflaţiei. Preţurile au continuat să crească, dar din ce în ce mai încet, ajungând să se mişte în jurul valorii de 2 la sută, nivel al inflaţiei considerat optim în întreaga lume.

În vara lui 2015, când a intervenit un nou şoc, de această dată provocat de scăderea bruscă a TVA la alimente cu 15 puncte procentuale, de la 24 la numai 9 la sută, urmat de reaşezarea TVA la mărfuri nealimentare şi la servicii în vechile tipare de dinainte de vara lui 2010, am avut o premieră în România: inflaţie negativă. Cum adică „inflaţie negativă“, s-au întrebat mulţi, că doar cărţile n-o menţionează? A fost numită aşa, neconvenţional, pentru că în esenţă nu era deflaţie.

Dar ce diferenţă există între deflaţie şi inflaţie negativă? Una fundamentală. Deflaţia înseamnă preţuri în scădere. O catastrofă economică. „Inflaţia negativă“, în schimb, nu are nicio legătură cu preţurile.

Timp de un an şi jumătate, din vara lui 2015 şi până în decembrie 2016 inclusiv, populaţia şi operatorii din economie, chiar şi unii exponenţi ai autorităţilor ori formatori de opinie, au avut iluzia că mişcarea preţurilor a intrat într-un proces accentuat de scădere, situându-se sub nivelul zero. În realitate, nu preţurile scădeau, ci sumele de pe etichetele din magazine, din pieţele agroalimentare sau de pe tarabele stradale. Preţurile chiar au crescut un pic, cu procentele adăugate discret de numeroşi comercianţi ce au profitat de confuziile produse de rescrierea etichetelor, în împrejurarea în care din plăţile făcute de consumatori dispăreau sumele pierdute de bugetul ţării prin reducerile masive de TVA. Această „sărbătoare“, de care am avut parte în condiţii inedite, a durat până în ianuarie 2017, când efectul statistic al reducerilor de TVA a încetat.

Au urmat trei trimestre, din ianuarie şi până în septembrie 2017 inclusiv, când preţurile de consum s-au mişcat în condiţii de relativă normalitate. Banca centrală a României reuşise, în septembrie 2017, să aducă inflaţia pe 12 luni la 1,77 la sută, foarte aproape deci de nivelul optim de 2 la sută, ceea ce Banca Centrală Europeană se străduie să facă de mai mulţi ani fără să reuşească. Peste numai o lună însă, în octombrie 2017, inflaţia galopantă a revenit brusc. Mai întâi, o acciză eliminată în ianuarie a fost reintrodusă în două etape, în septembrie şi în octombrie. Apoi,  autorităţile de reglementare au scumpit în valuri succesive energia electrică, gazele naturale şi căldura. Aceste decizii, adunate într-un pachet exploziv şi încă într-un moment nepotrivit, când inflaţia abia se însănătoşea, au avut şi au încă efecte perverse asupra întregului tablou al preţurilor.

Potrivit legii, i-a revenit Băncii Naţionale, în principal, obligaţia să acţioneze. Şi s-o facă rapid, eficient şi neîntrerupt. Alegând, dintre alternativele posibile, pe aceea care avea să-i dea cele mai mari dureri de cap şi să impună cel mai mare număr de probleme de rezolvat...

Avea însă Banca Naţională şi o alternativă ceva mai simplă, care să nu-i provoace mari complicaţii? Da: să fi făcut ce scriu cărţile şi să impună, prin decizii ale Consiliului de Administraţie al BNR, o dobândă de politică monetară real-pozitivă! Dar asta ar fi însemnat ca, în mai 2018, când rata anuală a inflaţiei a urcat până la 5,41 la sută, CA al BNR să fi răspuns cu o dobândă de politică monetară peste acest nivel, bunăoară în jur de 5,50 - 5,60 la sută. Ce efecte ar fi obţinut? Desigur, în planul inflaţiei, efectele ar fi fost cu mult sub aşteptări. Dobânda de politică monetară real-pozitivă, peste rata inflaţiei deci, poate fi benefică numai în cazurile în care creşterea preţurilor este un fenomen monetar. Or, a trecut deja multă vreme de când lumea financiară s-a convins că, în timpurile noastre, inflaţia este un fenomen monetar „în aceeaşi măsură în care... o crimă comisă cu o armă de foc este un fenomen balistic“.

Care ar fi fost însă la nivelul ţării preţul soluţiei comode? S-ar fi ajuns inevitabil la inhibarea creşterii economice şi la dublarea ratelor dobânzilor la creditele pentru companiile economice şi pentru populaţie. În plus, ne-am fi singularizat în regiune prin dobânzi-cheie cu mult peste nivelul celor ale băncilor centrale din Cehia, Polonia şi Ungaria. Alegând însă varianta dobânzii real-negative, în speţă combaterea unei inflaţii între 4 şi 5 la sută cu o dobândă de numai 2,5 la sută, preţul îl plăteşte în exclusivitate Banca Naţională. Pentru că BNR şi-a asumat astfel obligaţia să mobilizeze împotriva inflaţiei nu doar dobânda de politică monetară, ci toate armele şi muniţiile din arsenalul politicii sale monetare. Dacă n-ar fi făcut-o, inflaţia ar fi urcat şi mai mult.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu

Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori