În primele două părți ale acestui articol am arătat că un compromis acceptabil între dezideratele economice și constrângerile date de resursele limitate ale planetei l-ar constitui o creștere economică modestă combinată cu o plafonare a populației, care în conjuncție cu progresul tehnologic să facă posibilă o creștere a PIB/locuitor.

Desigur, aceasta ar presupune o schimbare majoră de paradigmă în știința și în practica economică, cu accentul deplasându-se dinspre creșterea PIB înspre creșterea PIB/locuitor (în macroeconomie) și dinspre maximizarea profitului înspre o combinație de profit și sustenabilitate (în microeconomie).

Arătam, de asemenea, că atât la nivel mondial, cât și la nivelul statelor, pot fi luate o serie de măsuri care să faciliteze acest proces. Dar acestea nu vor avea succes dacă nu sunt însoțite de măsuri la nivelul personal, luate de cei 7,7 miliarde locuitori ai Pământului.

Orice limitare/constrângere este dureroasă și întâmpină rezistență din partea indivizilor. Cu atât mai greu este de realizat acest lucru în democrații, unde nu vor lipsi demagogi gata să convingă publicul că dețin soluții miraculoase prin care consumul individual poate să crească neîngrădit. Pentru a contracara aceste tendințe spre demagogie și populism, există două tipuri de soluții: o educație civică făcută încă din primii ai vieții (cum se întâmplă deja în statele nord-europene), respectiv un sistem de stimulente și penalități („sticks and carrots”) care să facă mai ușor acceptabilă schimbarea de comportament dinspre unul consumerist spre unul ecologic.

În continuare, vom prezenta un scenariu extrem (și nerealist) despre ce ar însemna, la nivel individual, revenirea la un consum de 1,65 gha/locuitor, adică atâta cât poate oferi Terra în mod sustenabil locuitorilor săi. Reamintim că, în prezent, în România se consumă 3,1 gha/locuitor, adică echivalentul resurselor furnizate de 1,9 planete Pământ, iar în Marea Britanie, Franța și Italia se consumă 4,4 gha/locuitor, adică echivalentul a 2,7 planete. În practică, nu putem fi atât de „spartani” pe cât ar fi nevoie, dar este suficient să ne îndreptăm măcar puțin înspre acel obiectiv, prin schimbarea – fie și marginală – a comportamentului nostru.

1. Alimentația: În scenariul optim (extrem) ar trebui să încetăm a mai consuma alimente de natură animală (carne roșie, carne albă, ouă, lactate etc.), adică să devenim cu toții vegani. Dar ar fi deja un mare progres dacă am încerca să devenim vegetarieni (adică să renunțăm la carne, dar să păstrăm în alimentație ouăle și lactatele) și încă ar fi un progres dacă am elimina doar carnea roșie (nu și carnea albă).

Acesta este un domeniu sensibil, în care statul nu poate interveni cu stimulente sau penalități, deoarece piața este puternic concurențială, alimentele sunt exportabile (tradables), iar consumul este inelastic la preț (cine vrea să consume carne roșie, o va face indiferent de cât costă). Dar, dacă nu ne pasă de sănătatea planetei, poate ar fi bine să luăm în considerare propria noastră sănătate, care ar câștiga mult de pe urma unei astfel de auto-limitări.

2. Locuința: În scenariul optim (extrem) ar trebui să avem locuințe bine termoizolate, să reglăm la minimum consumul de gaze și electricitate prin utilizarea de termostate, să renunțăm la suprafețele vitrate mari etc. În acest domeniu statul poate interveni atât prin stimulente (de exemplu, impozite mai mici pentru cei care au locuințe termoizolate), cât și prin penalități (creșterea prețului la gaze și electricitate, neacordarea de autorizații de construcție pentru clădirile cu pereții de sticlă etc.). Dar cel mai mare stimulent ar trebui să vină de la noi înșine, prin economia de bani pe care o generează auto-limitarea consumului de energie.

3. Transportul pe distanțe scurte: ideal ar fi să renunțăm la mersul cu mașina personală și să trecem la transportul în comun, la bicicletă sau la mersul pe jos (un non-starter pentru mulți dintre noi). Dar un progres semnificativ ar fi și co-împărțirea mersului la serviciu în mașina personală împreună cu colegi sau vecini, după cum un progres l-ar constitui trecerea la un autoturism electric/hibrid.

Nici aici statul nu prea poate interveni prin politici (nu ne vom apuca să îi amendăm pe șoferii care nu au nici un pasager în mașină, precum în Singapore, un stat autoritarist), deoarece piața este competitivă, iar consumul inelastic. Dar, poate ne vom gândi la câștigurile în materie de sănătate și de economii bănești pe care o schimbare de comportament le generează.

4. Transportul pe distanțe lungi: scenariul optim (extrem) presupune să renunțăm complet la călătoria cu avionul și să o înlocuim cu călătoria cu trenul. Desigur, în România acest lucru sună absurd, atâta timp cât o călătorie pe o distanță de 500 km poate să ia o oră cu avionul (plus încă două ore de așteptare) sau 12 ore cu trenul. Un motiv în plus pentru autorități să prioritizeze construirea de căi ferate normale pentru secolul XXI (nu mai vorbim de căi ferate de mare viteză), care să reducă de trei ori timpul de deplasare cu trenul, caz în care ar putea constitui o alternativă viabilă la călătoria cu avionul.

5. Sortarea separată și reciclarea: ideal ar fi să reciclăm toate materialele pe care le folosim,    de la hârtie la plastic, de la aluminiu la bateriile telefoanelor mobile etc. Dar măcar plasticul ar trebui să încercăm să îl sortăm separat și să îl reciclăm, iar în acest domeniu statul poate fi de mare ajutor. De exemplu, în Lituania, încă din 2007 (!) cetățenii care cumpără sticle de plastic plătesc un preț crescut cu 10 eurocenți (circa 50 de bani), dar își pot recupera cei 10 eurocenți atunci când introduc sticlele folosite în aparate speciale, amplasate în magazinele din toată țara.

Unii vor spune că efortul individual nu merită făcut, atâta timp cât marea majoritate nu se preocupă de aceste probleme. Dar, așa cum efortul fiecărui stat, oricât de mic, vine să contribuie la totalul planetar, la fel și efortul fiecărui cetățean, oricât de neînsemnat (stingerea unui bec, mersul cu metroul, recuperarea unei sticle de plastic) amână cu câteva secunde epuizarea resurselor planetei.

Și să nu uităm că tot acest efort este menit de a cumpăra timp pentru ca progresul tehnologic să vină în ajutorul nostru cu noi soluții, care să ne amelioreze viața.

Iar celor care consideră în continuare că toate acestea sunt inutile, le recomand să-și facă provizii de alimente, să își cumpere o armă de foc și să-și învețe copiii să tragă cu ea.

 

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Valentin Lazea

Valentin Lazea

Economist șef al BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori