Mulți comentatori ante și post Consiliul European din luna iulie 2020 au considerat evenimentul ca fiind special în istoria UE. După opinia mea, excepționalitatea lui a constat din explozia acumulărilor unor cvasi eșecuri în gestionarea celor două crize - financiară și pandemică – răspunsurile comunitare în ceea ce privește politicile aplicate generând reacții și comportamente ale liderilor SM, fie din Nord, fie din Sud (după ultima și cea mai vizibilă divizare a intereselor individuale) din ce în ce mai tensionate. Războiul era firesc, el trebuia lămurit în termenii unei autentice Uniuni Economice și Monetare, pornită cu păcatul originar al zonei euro, spus simplu, crearea unei monede fără stat. Împrejurările sunt cunoscute din istoria imediată de după căderea Zidului Berlinului, o Germanie reunificată a cărei putere economică punea problema încotro va merge Uniunea Europeană (în 1990 fiind încă vorba de Comisiile Economice Europeană), spre o Europă germanizată sau o Germanie europeană.

Fără îndoială, este un început de schimbare, problema este dacă acest început se va consolida spre o veritabilă uniune fiscală, chiar materializarea funcționării Fondului de redresare, așa cum a trecut de Consiliul European, având probleme. Christine Lagarde, președintele BCE se aștepta la mai mult în corelarea politicii monetare cu stimulii fiscali, Parlamentul European a catalogat decizia insuficient de ambițioasă, comisarul pe probleme economice Paolo Gentiloni ne anunță că fondurile vor fi puse la dispoziție de abia în semestrul II al anului 2021. Normele pentru modul de colectare a resurselor autentic comunitare (taxa digitală, taxa pe carbon, material plastic nereciclabil, taxa pe operațiuni financiare) cu care să se ramburseze împrumutul (2026-2056) sunt departe de a exista, ele vor deveni un nou factor generator de tensiuni. Străpungerea făcută de înțelegerea dintre Emmanuel Macron și Angela Merkel cu puțin timp înainte de Consiliul European menționat, o recunoaștere a discreditării obsesiei pentru austeritate care a dominat soluțiile asanării crizei ZE și nu numai, înțelegere imposibilă cu câteva luni înainte, probabil că a ținut cont de lanțul de apropouri venite din toate părțile atunci când se insista că zona euro are nevoie de o uniune economică la fel de închegată ca și uniunea monetară (John Palmer: ”An economic, as well as a monetary, union?”).

Din istoria euro, reținem că Georges Pompidou, președinte al Franței, văzând poziția îndoielnică a Germaniei față de moneda unică, a scris cancelarului Helmut Kohl că euro nu era o simplă problemă economică ci și una de moralitate comunitară. Philip Stephens, jurnalist și autor, ne spunea că dacă Germania ar fi cea mai lovită țară de dezmembrarea UE, Uniune căreia îi datorează prosperitatea la care a ajuns, atunci tot Germaniei îi revine și „o responsabilitate proporțională pentru stabilitatea UE”. Raportul celor 5 președinți (2015), afirma că ”de abia în prezent” (cel continuu și de azi), Comisia Europeană era mai conștientă de ceea ce înseamnă și de ce are nevoie o uniune monetară stabilă, de transferuri fiscale. Sir Suma Chakrabarti, Președintele BERD menționa într-un interviu că ”avem nevoie de un leadership decis” în folosirea tuturor instrumentelor posibile, vechi și inovative, deci o uniune monetară sustenabilă are nevoie de o guvernanță economică efectivă, dincolo de înțelegerile interguvernamentale, de multe ori dominate de negări, ca refuzul unor SM de ”a împărți în comun o putere fiscală” (Sergio Babbrini: ”Europe’s Future: Decoupling and Reforming”).Andrew Watt, şef al „Unit European Economic Policy at the Macroeconomic Policy Institute” (IMK – Institut für Makroökonomie und Konjunkturforschung) al Fundaţiei Hans-Böckler, alături de mulţi alţi specialiști și analiști germani (!), ne spune că UE trebuie să facă mai mult la nivel federal.

Consiliul European din luna iulie 2020 s-a ținut în una din cele mai complicate conjuncturi globale și interne UE, criza pandemică și efectele ei economice fiind doar ”vârful icebergului”, al unui clocot mult mai profund început cu mult timp în urmă. Am putea spune că întreg contextul este legat de de-globalizarea începută prin extragerea multor state din angajamente internaționale care privesc cele mai diverse aspecte ale ordinii internaționale economică, politică, militară și mai nou de sănătate. În multe din lucrările mele și ale unor prieteni apropiați din cercetarea academică am menționat că aplecarea noastră aproape exclusiv pentru economie are defectul de a exclude subiectul acesteia – omul – fiind captivați numai de obiectul acesteia, managementul resurselor limitate prin politici economice în sensul lor cel mai larg. Intervin cu această idee, întrucât cel mai perturbat factor al vieții noastre, surprinzător, cu manifestare rapidă și abruptă a fost atacul coronavirsului asupra omului, a existenței sale, fără de care nimic nu poate exista din ceea ce considerăm civilizația acestei Planete. Dușul a fost rece, o trezire dintr-o obișnuință, care ne ducea spre dezastrul devenit acum mai vizibil și îngrijorător. Singurul lucru bun a fost recunoașterea, în epoca modernă, că ceea ce ni se întâmplă ne este exogen nouă, nu este o eroare umană din necunoaștere, indisciplină, voluntarism etc., iar că acest lucru nu mai poate fi exclus din viața noastră.

Cu toate acestea, dezbaterile și documentele din amonte ale Consiliului European cu greu s-au îndepărtat de la stilul de a nu aduce invective, chiar reciproce între SM ale UE, declarațiile de pe culoarele summit-lui fiind dovada încrâncenării, în ciuda înțelegerii franco-germane. S-a acceptat pentru prima dată, sub rezerva aprobării, o mutualizarea a finanțării SM cu dificultăți economice prin împrumutul la care s-a angajat UE în numele și cu garanția Comisiei Europene, folosindu-se de ratingul triplul AAA și rambursarea părții acordate ca împrumuturi până în 2058. Mesajul că nici un SM nu-și mai poate proteja beneficiile integrării decât în măsura în care dezechilibrele dintre SM vor fi asanate printr-o mai puțină îndatorare pe termen scurt și mediu a prins în final.

Consiliul European la care facem referire a devenit unul istoric, da nu în termenii protocolari ai discursului final al președintelui Consiliului UE, Charles Michel, ci din faptul că el a fost platforma de atenuare a disensiunilor dintre SM acumulate de la criza financiară încoace și la care ar trebui să se pună capăt, pentru a menține UE unită. Nu deciziile Consiliului European au demonstrat că ”Europa este unită”, ci intervențiile SM din Sud, cele mai afectate de criza pandemică, care au avertizat că monopolul asupra deciziilor luate prin sistemul interguvernamental nu mai poate continua, dacă se dorește ca UE să fie unită. Declarația premierului Italiei, Giuseppe Conte, va rămâne în memoria SM frugale. Italia ”nu va fi niciodată de acord ca un singur SM al UE să dețină monopolul unui mecanism de control” (cu referire la criteriile stricte de distribuție a Fondului de redresare) sau ”dacă cineva se gândește la mecanisme de protecție personalizate elaborate în trecut, atunci vă spun clar: nu vă deranjați, le puteți ține, Italia nu are nevoie de așa ceva" (aluzia fiind făcută la pozițiile inflexibile ale Austriei și Olandei). Luis de Guindos, vice-președinte al BCE, nu mai târziu de iunie 2020 declara că dacă ”we had completed the banking union, progressed towards a genuine capital markets union, and if we had had a common budgetary instrument for the euro area, the shock would have been more contained”. La încheierea Consiliului, Guy Verhofstadt, membru al Parlamentului European (Belgia), declara că ”Europa este paralizată de necesitatea unanimității între SM”, ceea ce îl determină ca să ceară abolirea acestui principiu. Dilema rămâne între unitate și unanimitate, iar numai soluționarea ei va descătușa UE să meargă pe drumul corect definit de tratate.

Consiliul European a deschid drumul spre o politică fiscală a UE datorită alianței franco-germane nu numai față de o realitate sumbră, ci luând în considerație și impactul politic al Brexit-ului (poziția SM frugale a fost mult slăbită de absența în Consiliu a reprezentatului celui mai sceptic SM) și, mai ales, a înțelegerii că efectele de durată ale crizei pandemice au nevoie de un răspuns radical diferit (John Palmer). Cum economia austerității a fost discreditată prin efectele ei – creșterea îndatorării, a inegalităților ajunse la limita toleranței – acum, conștientizarea fragilității lumii noastre naturale, ne pune în față problema că, a continua distrugerea ei, generăm implicit pandemii ucigătoare pentru ființa umană. Este deja o problemă planetară, la care guvernanța UE trebuie să reflecteze pentru un pas înainte așa cum l-a făcut Comisia Europeană sub președinția lui Jacques Delors. Aceasta ar fi logica simplă a ceea ce s-a decis parțial la Consiliul European, adică nevoia pentru o nouă conferință cu privire la viitorul UE cu modificarea tratatelor.

Revenind la Panetta, “It’s too soon to declare victory”, declara pentru cotidianul La Repubblica, economia zonei euro urmând o mai mare contracție economică în trimestrul II comparativ cu trimestrul I al anului 2020.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Napoleon Pop

Napoleon Pop

Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori