Ecoul summitului European, pentru adoptarea bugetului multianual si a programului de redresare post-pandemie, nu s-a stins. Însăși suma totală obținută, de 1824 de miliarde de euro, continuă să fie subiect de controverse. Prelungite acum, în toate cele 27 de state membre.

Mai puțin vizibile au rămas “notele de subsol” din cele nouă zile de foc continuu: patru zile de finalizare a pregătirii summitului si cinci zile de negocieri. Timp peste care a planat, până în ultima zi, pericolul de a nu se obține niciun acord. Cele mai multe si mai mari dispute le-a stârnit mecanismul de urgență, “excepțional si temporar”, destinat finanțării eforturilor de redresare economică.

Acordul, adoptat în a cincea zi de summit, a fost votat sub constrângerea - imposibil de ignorat! - a obligației de onoare a statelor membre de a expresie capacității lor de a înfrunta împreună provocările comune.

 

Săptămâna cea mai lungă

 

După împărțirea sumelor (principalele criterii fiind mărimea populației si volumul PIB-ului din fiecare țară) nouă ne-au revenit 80 de miliarde de euro.

E mult? E puțin?

Dezbaterile din arena noastră publică, pornite încă din clipa în care această sumă a fost comunicată, au dat apă la moară “negaționiștilor”. Ei s-au grăbit să susțină că am primit prea puțini bani si că, în contrapartidă, trebuie să îndeplinim prea multe condiții. Între care si pe aceea - acceptată de toți cei 27, în Acord - ca oricare dintre statele membre să aibă dreptul să privească “peste gard” si să poată reclama Comisiei Europeane dacă observă derapaje în cheltuirea banilor repartizați prin buget si prin programul de redresare.

Fără să mă pronunț dacă suma primită e mare sau mică, ori dacă vom fi nevoiți să facem față (sau nu) unor condiții comunitare mult prea drastice, pe care de fapt vor fi obligate să le îndeplinească toate cele 27 de state membre, fără nicio excepție, voi desface din tabloul general detaliile cele mai semnificative pentru împrejurările în care s-a ajuns atât de greu la un acord; si pentru ce reprezintă cele 80 de miliarde de euro repartizate României în raport cu realitatea țării. Cititorii vor putea astfel să-si facă propria judecată.

Asadar, luni 13 iulie, videoconferința Președintelui Consiliului European, Charles Michel, cu Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a marcat debutul unei săptămâni de foc pentru Bruxelles, într-o importantă partidă ce avea să se joace în prelungiri: luni 20 si marți 21 iulie. Partidă în care au fost aprobate cele două documente amintite mai sus. Iar apoi, după ce au fost constituite sumele pentru fiecare document, au fost împărțite celor 27 de state membre. Si dacă, într-o lume în care chiar si frații buni mai scrâșnesc din dinți când se împart banii, cu atât mai mult erau așteptate tensiuni – si au fost destule - la masa verde a celor 27 de țări care compun astăzi Uniunea Europeană.

Știrile, comentariile din presă, interviurile, discuțiile telefonice anunțau un summit furtunos. Se vorbea despre blocaje. Marea Opoziție era așteptată din partea “frugalilor” sau a “zgârciților”, cum li s-a spus liderilor Olandei, Suediei, Danemarcei, Austriei si Finlandei, care susțineau “să nu ajungă prea mulți bani pe mâinile țărilor risipitoare”. Pentru a netezi calea către un acord, Președintele Consiliului European, în zilele premergătoare summitului, a purtat convorbiri telefonice cu premierul Țărilor de Jos, cu cel al Suediei si cu cancelarul Austriei.

Un alt blocaj era așteptat din partea Ungariei si Poloniei, care au si anunțat că se vor opune condiționării banilor ce le-ar reveni, de respectarea principiilor europene ale statului de drept. Circulau informații că Ungaria ar putea recurge la dreptul de veto. Președintele Consililiului European a vorbit la telefon cu premierul ungar.

Iar joi, în ziua premergătoare reuniunii, a fost videoconferința cu cancelarul german Angela Merkel. După care, într-o scrisoare adresată liderilor statelor membre, Președintele Consiliului si-a exprimat convingerea că “acum este momentul oportun” pentru un acord. “Va trebui să găsim soluții viabile si să ajungem la un acord care să aducă un beneficiu sporit cetățenilor noștri”.

 

Cinci zile de tensiuni diplomatice

 

Vineri, 17 iulie, au debutat dezbaterile. Care aveau să se întindă pănă marți, 21 iulie. Au fost multe încrucișări de săbii. Momentele de calm, puține, au alternat cu acelea în care un acord părea imposibil, determinându-l pe Președintele Franței să bată cu pumnul în masă iar pe Cancelarul Germaniei să forțeze un compromis.

În sfârșit, marți 21 iulie au fost aprobate cele 1074 de miliarde de euro pentru bugetul 2021-2027 si 750 de miliarde de euro pentru Fondul de relansare economică post-pandemie.

Cu ce ne-am ales noi? Numeroși analiști din instituțiile europene au comentat că, după cinci zile de tensiuni diplomatice, țările din centrul si din estul Europei au beneficiat, proporțional cu mărimea populației fiecăreia, de cele mai generoase sume. Iar România (potrivit analistilor băncii olandeze “ING”, care au avut acces la detaliile întregului tablou european) a obținut cel mai avantajos rezultat între țările din patrulaterul regiunii noastre – lângă Cehia, Polonia si Ungaria. Am în vedere calculele riguroase, făcute în contextul unor analize comparative, si nu rezultatele obținute prin citire la prima impresie.

 Desigur, numărătoarea trebuie să înceapă cu soldul celor treisprezece ani si jumătate, câți au trecut de la 1 ianuarie 2007, când am aderat la Uniunea Europeană. Contribuția noastră la fondul Uniunii, la care cotizăm anual cu 1 la sută din PIB, s-a ridicat la mai puțin de 20 de miliarde de euro. În schimb am primit, sub formă de fonduri structurale, fonduri de dezvoltare rurală, subvenții agricole etc., 60 de miliarde de euro. La care trebuie să adaugăm ce urmează să primim din exercițiul financiar 2014 – 2020, pentru unele având deja proiecte aprobate, iar pentru altele urmând să trimitem proiectele la Uniunea Europeană.

Aici trebui să tragem linie si să socotim, comparativ desigur, ce vom avea de primit în viitorul exercițiu financiar. Cele 80 de miliarde de euro compun trei părți: 46,3 miliarde constituie cota ce ne revine din bugetul multianual; 16,7 miliarde sunt din programul european de redresare si le vom primi sub formă de granturi; iar alte 17 miliarde de euro sunt tot din planul de redresare economică, care însă reprezintă împrumuturi.

În legătură cu aceste sume, circulă în spațiul nostru public informații potrivit cărora, din totalul de 80 de miliarde de euro, jumătate constituie împrumuturi, pe care vom fi nevoiți să le rambursăm. Un mare neadevăr! Cota din buget, de 46,3 miliarde, reprezintă o alocație nerambursabilă; iar cota de 16,7 miliarde, din programul de redresare, este constituită din granturi, din subvenții deci, de asemenea nerambursabile. Doar 17 miliarde reprezintă împrumuturi.

Avem de-a face, în acest caz, al împrumutului de 17 miliarde, cu o premieră istorică. Din acest motiv, cu deosebire, au si sărit atâtea scântei până când a fost opținut consensul pentru o datorie ieftină, făcută de Comisia Europeană, în numele întregii Uniuni. Un avantaj major, fiind vorba de dobânzi mici, mult mai bune decât ar fi putut să obțină fiecare stat membru în parte de pe piețele financiare.

 

Când și cum vom primi acești bani

 

Profesorul Cristian Păun, de la ASE, a găsit o formulă simplă, clară si sugestivă, pentru care îl invidiez. El a explicat, pe înțelesul publicului larg. Este, desigur, o figură de stil: Uniunea Europeană ne va deschide un cont, în care va vărsa cele 80 de miliarde, iar noi va trebui să ne facem un “card”, ca să tragem acești bani. Nu înainte însă ca sumele repartizate să fie bătute în cuie. Pentru că încă nu sunt definitive.

Vor mai fi de trecut două hopuri. Primul, probabil în prima parte a toamnei, când sumele aprobate de Consiliu vor fi supuse spre validare Parlamentului European. Or, zilele trecute, voci din Legislativul Uniunii si-au exprimat dezacordul cu faptul că, în urma compromisului din Consiliu, condițiile privind respectarea principiilor statului de drept au fost diluate. Apoi, dacă cele două documente vor fi validate în Parlamentul European – si în raport cu felul în care vor fi validate – va urma încă un vot, ce va fi dat de parlamentele naționale din cele 27 de țări membre.

Abia atunci vom sti exact pe ce mizăm. Banii vor fi ai noștri, rezervați într-un cont special, dar ca să-i tragem va trebui să avem un “card” special. Adică să facem proiecte viabile, în consonanță cu scopurile pentru care ne-au fost repartizați.

Avantajul este imens, căci acesti bani vor acoperi în cea mai mare parte nevoile noastre de investiții, în timp ce veniturile din bugetul intern vor putea fi îndreptate către rosturile lor firești. Criza prin care trecem – si care nu dă semne că ar fi obosit – a scos în evidență nevoi care nu mai pot fi amânate, începând cu sănătatea, învățământul si cercetarea științifică.

Mai trebuie să recapitulam si lecțiile trecutului. Pentru că am pierdut mulți bani, din cotele repartizate de Uniunea Europeană, cauza fiind aceea că am întâmpinat dificultăți în procurarea “cardului” l-a care s-a referit profesorul Păun.

 

Prima "tragere" a făcut-o anticipat S&P în contul ratingului suveran

 

Acum aproape două luni, la început de iunie, am avut parte de un eveniment asemănător oarecum celor de la bursele de mărfuri, când se fac tranzacții anticipate bazate pe recoltele de peste un an, pe țițeiul ce urmează să fie extras din sonde sau pe peștele ce va fi prins în oceane. Cam asa a procedat si Standard & Poor’s, una dintre marile agenții internaționale care acordă ratinguri suverane, de care ne legasem atunci speranța - întemeiată din moment ce s-a împlinit – că ne va da o veste bună. Si anume, că România nu va fi retrogradată mai jos de clasa “BBB minus, cu perspectivă negativă”, la care am coborât în decembrie anul trecut. Pentru că asta ar fi însemnat să ne fie alungați investitorii.

S&P, adresându-se investitorilor, a confirmat: “În această țară puteți investi fără să riscați!”...Cu două argumente puternice. Unul fiind tocmai un eveniment viitor – finanțarea așteptată de la Uniunea Europeană - agenția având convingerea că se va produce.

Statutul nostru în Europa a cântărit greu. Citez: “Recunoaștem calitatea României de membru al Uniunii Europene, ca o ancoră de politică de care beneficiază cadrul instituțional al țării”. Este descifrabil, în această adnotare, un vot de încredere dat României, ca stat membru al Uniunii Europene, cu un cadru instituțional racordat la principiile statului de drept si la normele sănătoase de politici economice si financiar-bancare. Acest statut, se subliniază în comunicat, “va permite sprijin din fondurile structurale extraordinare utilizate în 2020”.

Fundamental, în concepția S&P, este totodată si faptul că banca noastră centrală, parte integrantă a sistemului bancar european, este garantul stabilității financiare a țării. Citez: “Banca Națională a României a anunțat o serie de măsuri”. Cu referire, desigur, la angajamentul nelimitat al BNR de a asigura lichiditate băncilor, venind astfel în sprijinul bugetului țării, companiilor si populației. “Noi ne așteptăm – se menționează în comunicatul S&P – ca Banca Națională să-si mențină credibilitatea politicii sale, să îsi păstreze independența(...) întrucât sprijină piețele interne să digere cerințele de finanțare ale Guvernului în cursul anului 2020”.

Scrisoarea de de la S&P nu stă ascunsă prin cine ştie ce cabinete. E publică, este de stringentă actualitate si conține mesaje puternice adresate întregii societăți românești - autorități, instituții, companii din economia reală, piețe financiare, populație - căreia i se dă șansa să-și confrunte propriile convingeri, propriile îndoieli, propriile confuzii cu o fotografie neretușată a vieții noastre economice. Aceste mesaje sunt însoțite de tabele cu cifre reprezentative pentru toți indicatorii care contează atât pentru piețele de producție și de consum, cât și pentru piețele financiare. Și în care se vede limpede cum deficitele din economia noastră - ce rup creșterea PIB-ului de standardul de viață și, totodată, împovărează ratingul de țară, cel mai scăzut din clasa "recomandat pentru investiții" – sunt cele mai mari din Uniunea Europeană. Și cum aceste deficite, începând din 2014 până în prezent, în loc să scadă se tot umflă, nu mai încape nicio îndoială că pe acest plan se impun îndreptări radicale. Prin reforme structurale, prea mult întârziate, care vor putea fi susținute cu fonduri europene.

Este un mare păcat ca într-o ţară cu potenţialul nostru, a şasea din Uniunea Europeană socotind numărul de locuitori, să avem cele mai mari deficite nu doar când numărăm drumurile, ci şi când analizăm bugetul ţării, balanţa de importuri şi exporturi ori balanţa plăţilor externe. Şi să auzim continuu aceeaşi întrebare: de ce noi, când ne împrumutăm pe pieţele internaţionale, ca să acoperim cu valută străină deficitele înregistrate, suntem taxaţi cu dobânzi mai mari decât ale unor ţări din zona  noastră? Fără să vadă, cei ce adresează astfel de întrebări, că ţările spre care privesc cu invidie au surplusuri acolo unde noi avem deficite.

 

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu

Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori