Ce vreau să spun preluând ca titlu vorbele lui Einstein referitoare la comunicarea științifică?. Manifestarea fiecărui participant la lanțul argumentării deciziilor cu impact public, eminamente rațional, trebuie modelată după acest principiu. Toți care spun ceva și tot ceea ce spun aceștia despre decizii să fie cât mai simplu posibil de formulat, astfel încât să aibă sens pentru cunoașterea comună. Dar – ca imperativ de neocolit - nici să fie formulat pe atât de simplu încât să se denatureze conținutul deciziilor, să se sărăcească soluțiile, să se diminueze impactul declarat.

Comunicarea nu trebuie să degradeze constituția specială a actului de a decide. Cerința esențială a simplității prezentării este să nu se dea cumva impresia oricui că are calificarea necesară pentru exercițiul deciziei. Altfel exprimat, orice apare în spațiul comunicațional legat de decizii în viața publică să fie conform cu logica deciziei, să respecte normele de întemeiere rațională, să fie expresia frustă a competențelor specifice științei deciziei și să dovedească îndeplinirea obligațiilor privind afișarea normală a responsabilității pentru un act cu consecințe supuse judecății.

Simplitatea se atribuie în fapt explicației, dar nu trebuie uitat că aceasta survine după ce se va fi produs în termeni simpli numirea problemelor din miezul realității a căror soluționare este asumată. În fapt, cea mai mare lipsă de claritate în pregătirea deciziei și cea mai gravă tulburare a procesului comunicațional provin atât din proasta identificare a problemelor reale, adeseori după tiparele suficienței intelectuale, cât și din alegerea lor sub imperiul intereselor limitate la ținte personale sau de grup, justificate în termeni de ideologie politică. În această situație nu are cum să fie simplă comunicarea, alături de multe alte aspecte, între care cele prin care se evidențiază neglijarea necesității de a gândi ordinea de prioritate, desconsiderarea obligativității de a satisface așteptările majoritare de îmbunătățire a climatului social, ocolirea asumării răspunderii pentru eșecul oricărui proiect public.

Psihologii susțin că tulburările comunicării se observă în nesfârșite apariții publice, de la supărătoarea bâlbâială până la invocarea în exces a surselor de autoritate a ideilor emise, de la exprimarea lejeră folosind un limbaj de stradă până la apelul la fraze saturate de formule prețioase, ale unei specii rare de limbă, păsărească în accepțiune populară. Nu cred că putem în orice condiții descrie aceste apariții ca fiind simptome cu cauze medicale, ele fiind mai degrabă și în bună măsură niște maladii de natură culturală, fie în sensul lipsei formării abilității de comunicare, fie a suplinirii cu orice preț a deficitului de cultură internalizată. Oricum, toate aceste aspecte jenante au legătură cu starea fragilă a fundamentelor culturale ale personalității umane.

În perspectivă mai largă, care vizează proiectele societale, când se constată, de pildă, baterea pe loc a pasului în materie de progres în varii domenii, sursa supărătoare se identifică cu precizie în proporția în care s-a produs abandonul limpezimii analizei, ca și în mimarea realismului ei, în modul în care s-a promovat discursul public eliptic de subiectul care contează cu adevărat, în deturnarea atenției oamenilor spre căile accidentate ale derizoriului spectacular. Și toate acestea în scopul de a pune în locul concretului cotidian o imagine retușată, de a dizolva încrederea în ceea ce simt oamenii pentru a se prefera limitarea la ceea ce li se arată și se spune, de a pierde atitudinea critică în favoarea complacerii în anormal, cel mai adesea amplificând trăirea ca spectacol. Și - trebuie recunoscut - inventarierea tușelor acestui tablou trist poate să continue la nesfârșit fără să pară improvizată sau forțată.

Mi se pare de bun-simț, însă, că trebuie lămurite două aspecte: întâi, cum e posibil să se perpetueze lipsa de claritate, prin simplitate în primul rând, a discursului public și, apoi, care sunt problemele ce ar trebui să stea ca fundal atenției comunicatorilor, să dea substanță comunicării publice.

Se consideră tot mai des că sursa incongruenței în comunicarea publică, pe orice teme, nu doar economice, vine din modul cum evoluează cercul elitelor politice și cercul elitelor intelectuale. Originea elitelor politice pare că se situează în proporție de masă critică prea diferit, în mod categoric prea departe de arealul elitelor intelectuale. Chiar este un adevăr, păstrat oarecum în ceață, care spune că poziționarea elitelor politice față de actul intelectual este ca într-un remake al unui film după un scenariu inspirat de viziuni proletcultiste. Găsesc astfel firească conștiința aparte a clasei politice de a nu comunica simplu, coerent și consistent în mod semnificativ. Desigur, este străvezie și desconsiderarea rolului și rostului elitelor intelectuale, refuzarea manifestă a solicitării sprijinului în gândirea corectă a obiectivelor de urmărit, ca și a variantelor rezonabile de abordare a problemelor și de structurare a agendei de lucru.

În termeni corectitudinii observației trebuie recunoscut că ambele cercuri ocolesc realizarea unei intersecții și cu atât mai înverșunat se opun suprapunerii tipologiilor. Se poate spune că este un fenomen global, de formulă anomică, ilustrat chiar pe palierul lideranței celei mai mediatizate, alături de multele exemple de lideri cu comportamente care jignesc inteligența comună și bunul-simț, desfid cutumele sau pur și simplu își consumă public obsesia față de propria imagine. După cum, per contrario, se poate identifica o reacție neobișnuită pentru gândirea rațională de a lăsa necriticate aceste excese sau măcar să sprijine partea clasei politice care dovedește propensiune pentru exercițiul intelectual.

Acest adevăr este verificat ușor de către oricine observă, bunăoară la noi, gradul precar de profesionalizare a deciziei din cauza slabei pregătiri școlare a celor care ajung să se ocupe de problemele publice, de la administrarea localităților și până la legiferarea specifică bunei guvernări. Ca și atitudinea rezervată, la limita lașității de cele mai multe ori, deși s-a ajuns la situația izolării elitei intelectuale în nostalgia autorității dintr-un turn de fildeș. Fără anularea acestei rețete, deopotrivă privind accesul la funcții de decizie și condiția intelectuală, este imposibil să se întâmple lucruri semnificative pentru starea de bine așteptată de oameni. Partea cea mai delicată este că o astfel de rețetă riscă să devină sursa compromiterii oricărui proiect destinat însănătoșirii vieții publice, generând escaladarea neîncrederii în modelul societal și chiar respingerea lui radicală.

Sunt edificatoare reacțiile derutante cu privire la raportarea la modelele trecutului, întinsă pe o întinsă plajă a inadecvării, pornind de la fixația pe un reper definitoriu al trecutului pentru a asigura consistența prezentului, riscândsă reînvie fantome care au bântuit în istorie, mai ales în situația declanșării unor procese transformatoare radicale, cum este și tranziția postcomunistă, până la reclamarea unei mase critice de valori închipuite care sunt forțat acreditate cu virtutea de structurare a viitorului. Consecințe nebănuite ca amploare în direcție critică apar și din dezinteresul pentru favorizarea dezvoltării în corpul societății a anticorpilor necesari instalării imunității față de utopii, mai ales într-o țară unde experiențele societale s-au dovedit distopice, cel puțin în a doua treime a secolului trecut și unde cicatricile realității configurate de ideologii mesianice nu sunt pe deplin vindecate. Semnele publice arată la rigoare că discernământul libertății este fragil, gândirea și acțiunea publice au încă potențial scăzut pentru a genera evitarea buclelor deviante de la normalul evoluției. Nu este cu totul riscată credința că sunt toate condițiile coapte pentru ca voința identității să se dilueze.

Comunicarea publică dovedește superficialitate, chiar dezinteres, în a face vizibile mișcările din background-ul fenomenelor identitare, între altele abandonul țării, ce pare greu de stăvilit. Fără deosebire, toate aliniamentele elitei românești fac dovada tristă că acestea au uitat de tradiția inovării sociale de care au fost capabile generațiilor trecute găsind ieșirea salvatoare din complicațiile istoriei, care au avut inspirația și energia de a se plia pe legile viitorului, de a evita colapsul național și de a alege calea care se deschide pentru progresul său. Puțin spre deloc se poate deduce din discursul public, ca și din dezbaterea publică, că elitele caută mijloacele eficiente care să stăvilească depopularea țării, în această privință alerta fiind ultimativă indiferent de orice asigurări geostrategice.

Nu este de neglijat consecințele profunde pe care le are forma puțin calată a discursului public al elitelor pe nevoia de trezire a sentimentului mai general că este urgentă asigurarea contraforților la încrederea socială în acțiune, astăzi cumva prea derutată de avalanșa de inițiative declarate insistent a fi pur civice. Totodată sunt de auzit în comunicarea publică riscurile efectelor de runda a doua în structurarea conștiinței publice pe care le are precarizarea încrederii sociale, între care cele mai delicate sunt cele care provoacă reducerea puterii de reacție la riscuri. Marea miză a evoluțiilor de acum este să fie cunoscute tendințele de durată deja declanșate în lume, pentru ca să se poate realiza racordarea societății, a țării ca atare, la procesele transformaționale de secol XXI. În felul acesta poate fundamenta – și totodată accepta prin înțelegere – valorile proprii mileniului II, determinantă fiind înclinația spre creativitate tehnologică care să facă posibilă captarea energiilor subtile ce țin de umanitate și de viață în sens planetar, singura cale pe care se garantează confortul oamenilor în condițiile accesului la informații, substanța societății cunoașterii.

Calibrarea comunicării elitelor se cere azi a fi făcută în regim de urgență și în privința conștientizării reintrării țării în proiectul modernizării, ca și al formării adecvate a agentului cerut de modernizare.Simpla invocare a dorințelor de dezvoltare este falimentară. Pentru ca progresul să fie real, starea de bine să fie recunoscută de fiecare, este obligatoriu să se declanșeze fără întârziere pregătirea competențelor pentru schimbare, altfel se ocolește conținutul firesc și reziliența necesară a identității naționale . Cum spuneam în altă parte - și sintetizez aici - elitele au de acționat în reperele unei matrici dovedite câștigătoare pentru țările care au acționat după ea și anume să țintească prin ceea ce fac: 1) asigurarea fundamentului comunicațional al societății, care are ca aliniament minimal cultura generală, 2) a fundamentului randamental al societății, așezat pe cultura antreprenorială, 3) a fundamentului coeziunii și stabilității sociale, viabilizat prin cultura legalității și 4) a fundamentului inovativ al societății, structurat mereu de cultura democrației. Marea determinare a consolidării elitei în aplicarea acestei tetrade ar confirma rostul ei măsurat prin maturizarea trendurilor modernității.

Formarea orizontului intelectual cerut de nevoia înțelegerii pregătirii pentru a decide are rădăcini în istorie, însuși modelul occidental de promovare a elitei politice, în ciuda unor rateuri recente ale sistemelor de legitimare electorală, inspiră și îndeamnă la renunțarea, cu metodă rapidă și fără rezervă, la mimarea pregătirii, la inventarea de circuite formativ-educative exotice, improvizate sau manipulate. Dar, nu poate fi lăsată nedevoalată complicitatea intelectualilor cu aceste deprinderi, complacerea cu tendința de a se perpetua aceste practici prin sisteme sau instituții create de lege. Trebuie recunoscută, pe lângă detașarea intelectualilor de asumarea funcției de decizie publică, slaba preocupare pentru gândirea de soluții prin care să înfrângă încrâncenarea clasei politice de a-și conserva actualul profil prin selecție limitată la cercul ei strâmt.

Nu încape îndoială că prea multele neîmpliniri din funcționalizarea vieții publice pe principiile raționalității, care provin din falsificarea selecției agenților pentru decizia corectă , apar breșe și mai perverse, prin care se insinuează entități insensibile la așteptările oamenilor, care nu doar parazitează serviciile publice, ci le deturnează efectele spre alte structuri, care - evident profitând de permisivitatea concurenței - provoacă alert diluarea rosturilor legale. Aspectul cel mai negru al situației creată de abdicarea de la raționalitatea deciziei publice se arată a fi instalarea sentimentului de înstrăinare, din care se alimentează bulgărele de zăpadă al inacțiunii sociale, destrămându-se în cele din urmă țesătura fină a conștiinței apartenenței, care, cum se știe prea bine, a motivat de multe ori posibilitatea miracolului în destinul nostru comun.

Simptomatică pentru detașarea ambelor categorii de rosturile firești de ceea ce ar putea constitui model de profesionalizare a acțiunii publice - una prin exces de mediocritate a selecției care otrăvește voința de putere, cealaltă prin fluctuații de discernământ și cedări de la principii, nu întotdeauna nevinovate - este și de aruncarea cu noroi în instituții cu funcții cheie în mersul lucrurilor dintr-o societate, consolidate intelectual prin tradiție, prin concertarea unor agresiuni publicistice, și nu doar, inițiate de confrerii teleghidate subteran. În astfel de situații iese la iveală nu doar șubrezenia profilării morale în ambele tabere când acestea tolerează atacuri asupra notorietății profesioniștilor, acțiuni de neantizare a încrederii oamenilor în valoare, competență și dedicare și, nu în ultimă privință, distrugerea nucleelor generatoare de practici inspiratoare pentru alte entități în asumarea efortului necesar depășirii precarizării vieții publice.

Iată ce și cum poate fi simplu, dar nu mai simplu de atât încât să se definească rostului elitelor și să se înțeleagă de către ele propriile obligații.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Marin Dinu

Marin Dinu

Consultant strategie, Biroul banci centrale - rol, evolutii, perspective, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori