România evoluează într-un context internațional, în care potențialii investitori compară posibilități de plasament în circa 150 de ţări emergente. Orice îmbunătățire a parametrilor macroeconomici atrage în ţară o finanțare mai abundentă şi mai ieftină; orice înrăutățire a lor duce la o finanțare mai precară şi mai scumpă, deoarece investitorii vor prefera să-şi plaseze banii în alte ţări.

Teoria că procesul de rezoluție bancară urmărește doar salvarea cu orice preț a  băncilor sistemice de la faliment începe a fi promovată tot mai insistent în dezbaterea publică din România. În acest context, se afirmă că rezoluția s-ar caracteriza prin lipsa oricăror sacrificii și restricții pentru băncile respective. Susținerea unei asemenea teorii denotă însă o neîntelegere a scopului mecanismului de rezoluție bancară și a modului cum acționează instrumentele de rezoluție. Clarificările necesare sunt oferite în continuare.

Se străduiesc unii analiști și politicieni din societatea noastră să impună două idei în conștiința publică despre creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Prima idee este aceea că există o regularitate ce poate fi folosită de public atunci când votează: anumite partide sunt asociate cu creșterea economică înaltă, iar altele sunt asociate cu recesiuni sau creșteri economice târâtoare. A doua idee este aceea că BNR nu a crescut suficient dobânda pentru a reduce inflația înainte de criza din 2008, iar după aceea, în 2009, nu a redus suficient dobânda, astfel împingând economia în recesiune. În cele ce urmează aduc argumente și prezint o serie de grafice simple și clare pentru a arăta că cele două idei sunt funciarmente greșite.

Inflatia exista pentru ca, intr-o economie libera, preturile se misca, cel mai adesea in sus; este o platitudine aceasta afirmatie. Dar ea merita sa fie spusa tinand cont de ce se intampla in numeroase economii in ultimii ani. Este vorba de inflatie foarte scazuta, aproape de zero. In economia noastra am asistat la un soc dezinflationist masiv ca urmare a reducerii TVA, care a condus la inflatie negativa incepand cu 1 iulie 2015. Si la noi inflatia a scazut in pas alert, mai ales dupa 2012; pentru finele acestui an prognoze recente converg catre o rata inca negativa.

România este printre țările cele mai interesate în prosperitatea și buna funcționare a Uniunii Europene. Obiectivul nostru de a intra în UE ne-a forțat să facem reforme în toate domeniile, de la cel economic la cel politic și social. Reforme pe care altfel nu le-am fi făcut. Economia noastră a prosperat, iar democrația noastră s-a întărit. Combinată cu calitatea noastră de membru al alianței Nord-Atlantice, poziția noastră geo-strategică a avut de câștigat.

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

RSS

Autori