Consiliul de Administrație al BNR s-a aflat marți, timp de mai bine de trei ore, față în față cu Comisia Economică a Senatului, întărită cu reprezentanți ai altor comisii și cu câțiva invitați. Întâlnirea fiind prezidată de însuși Președintele Senatului. În prim-plan, între vedetele dezbaterii, fiind ROBOR-ul, un indice al pieței monetare interbancare în jurul căruia zgomotul mediatic a tot crescut, devenind periculos nu doar pentru sistemul bancar, ci și pentru întreaga economie a țării.
Erau așteptate clarificări și au venit
De la responsabilii politicii monetare erau așteptate răspunsuri clarificatoare. Aceste răspunsuri au venit însoțite toate de detalii, de trimiteri la legi, la norme ale Băncii Centrale, la documente, la litera și spiritul cărților de specialitate. Ceea ce nu înseamnă că liniștea în jurul acestui indicator – ce a luat sfârșit la jumătatea lui septembrie 2017, când vălvătaia a fost stârnită de evadarea ROBOR-ului din lungul șir de rate de sub 1 la sută, urcând rapid către cote de 2 la sută într-o primă fază, apoi de 3 și peste 3 la sută – nu va reveni de îndată în matcă.
De ce? Mai e neîncredere, mai sunt voci care spun “Nu ne-au convins”, iar un post TV a înțeles că BNR va modifica formula de calcul a ROBOR-ului și că, totodată, ar fi recunoscut că manipulează acest indicator, deși vocea guvernatorului n-a lăsat loc pentru niciun fel de alternative. A spus răspicat: “Roborul nu e manipulate”. Cât despre înțelegeri între bănci, da, într-o piață monetară cu doar trei mari jucători – BNR, Ministerul de Finanțe și băncile, înțelegerile dintre vânzători și cumpărători sunt tot atât de firești ca pe orice altă piață.
Va fi modificată formula de calcul a ROBOR-ului? S-a format o comisie, vor fi analize, vom vedea care sunt concluziile, a mai afirmat guvernatorul, dar experiența îmi spune că schimbări semnificative n-au cum să intervină. Ce învățăminte tragem de aici? Că mai e mult de scris în cartea de vizită a ROBOR-ului. Continuăm, așadar.
ROBOR-ul: o abreviere
La jumătatea anilor 1990, căpătase aripi, și la noi, piața monetară. Era cert că această piața are viitor, așa că s-a impus să avem și noi “LIBOR-ul nostru”!
Model ne-a fost LIBOR-ul (London Interbank Offered Rate). Prefixul fiind “L”, de la Londra. Iar rădăcina cuvântului – un abreviativ al “Interbank Offered Rate”. Așa că i-am spus BUBOR. Prin abreviere, ca și LIBOR. Prefixul fiind „BU”, de la București, iar rădăcina cuvântului – “BOR”, de la Interbank Offered Rate. De ce BUBOR și nu BUIBOR? Din motive estetice. Nu suna bine.
În cele din urmă, pe măsură ce piața monetară s-a dezvoltat și, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, a început să interfereze cu piețele externe, nici BUBOR n-a mai sunat bine. Pentru că și indicele pieței monetare ungare purta același nume, BUBOR. La vecinii noștri prefixul “BU” fiind o prescurtare de la Budapesta.
Și așa BUBOR a devenit ROBOR, cu “RO” în față.
Am scris ROBOR cu majuscule
LIBOR urcase pe scena interbancară londoneză în 1984, când tranzacțiile între bănci au luat amploare și era nevoie de un indice de referință pentru dobânzile la împrumuturi. Un timp a crescut lent. Până să apară primele cotații, au trecut doi ani. Și erau “măsurate” doar trei monede: lira sterlină, lângă dolarul american și yenul japonez.
A luat însă viteză, a urcat pe măsură ce s-au tot adunat alte și alte monede, între care francul elvețian, coroana suedeză, dolarul australian și lista ar putea continua. Londra devenind o piață financiară mare. Așa că LIBOR-ul s-a îmbogățit cu multe scadențe, în total 15, patru exprimând termene scurte și unsprezece termene lungi, de la o lună la un an. În plus, lângă faptul că s-au deschis umbrelele pentru vreo 15 monede, au început să fie „măsurate” evoluțiile ratelor de dobândă pentru un număr mare de operațiuni dintre cele mai sofisticate, între care derivatele financiare.
Modelul, așadar, era redutabil. Dar ROBOR-ul nostru abia pornea la drum. Avea nevoie de multă școală. Întâi și întâi, a trebuit să învețe să fie un indice în toată puterea cuvântului. Așadar: 1) să funcționeze ca factor de analiză a dinamicii intervenite de-a lungul timpului în piața monetară; 2) să fie o variabilă, care să exprime notele distincte ale unei perioade prezente, comparabilă cu o altă perioadă, dintr-un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat; 3) să măsoare modificările intervenite într-un timp dat, o zi, o săptămână, o lună, un an, în piața monetară; 4) să ofere date statistice relevante pentru interpretarea corectă a dobânzilor și o mai bună înțelegere a lor. O analiză complexă, deci, care nu se poate face fără indici sintetici performanți. Iar ROBOR-ul a învățat, în timp, să fie un astfel de indice sintetic al pieței monetare.
Ce are ROBOR cu lăcomia?
Acest indice al pieței monetare măsoară, cu un compas de opt scadențe, de la o săptămână la un an, costul plasamentelor în piața monetară. Desigur, între bănci. Un indice dintr-o familie bună: LIBOR pentru dolarul american sau pentru lira sterlină; TIBOR pentru yenul japonez; WIBOR pentru zlotul polonez, PRIBOR pentru coroana cehă; BUBOR pentru forintul unguresc; și desigur, multe altele, pentru alte și alte piețe de bani din lumea largă.
Nicăieri însă, pe Terra, nu a avut nimeni ideea să taxeze activele băncilor plecând de la nivelul atins de acest indice. Excepția, unică pe planetă, e la noi. Ordonanță de Urgență 114/2018 a instituit o taxă pe activele bancare, în cazul în care indicele ROBOR depășește nivelul de 2 la sută. Așadar, în aceste zile de început de an, când ROBOR-ul e cotat până la 3,50 la sută, este cât se poate de limpede că toate cele 35 de bănci din sistemul nostru bancar cad sub incidența taxei extravagant numite “pe lăcomie”. Între activele bancare, pentru care ar urma să fie plătite impozite începând din acest an dacă nu va interveni o schimbare, numărându-se: 1) banii din casieriile băncilor; 2) disponibilitățile păstrate în conturile de la BNR; 3) instrumentele financiare derivate; 4) grosul activelor, cu o pondere imensă în bilanțuri de 81,58 la sută, însumând creanțele ce reprezintă banii împrumutați de bănci statului, companiilor și populației. Recapitulând, deci, băncile ar urma să plătească impozite pentru împrumuturile date Ministerului Finanțelor, întreprinderilor, populației.
Două curbe în tandem
Ce caută ROBOR-ul în combinația asta? Aici e problema. Pentru că ROBOR-ul, dacă ar continua să rămână cu acest rol de reper pentru impozitarea băncilor, ar împinge sistemul bancar să plătească pentru șocurile și riscurile din economie.
Voi detalia. De la jumătatea lui septembrie 2017, de când inflația a reînceput să-și arate colții, după aproape trei ani de calm profund, a intrat și ROBOR-ul într-un proces acut de creștere. Și iată cum un indicator economic oarecare, prin nimic mai cu moț față de alți indicatori, nu numai că a devenit personaj al scenei publice, dar a căpătat și notorietate.
Adevărul însă este că din septembrie 2017 și până în prezent, ROBOR-ul, cu precădere, merge pe urmele inflației. Iar inflația a luat-o la deal, fiind împinsă la răscruce de șocuri când de tarifele reglementate la energie termică ori la electricitate, când de prețul internațional al petrolului, ce a scumpit combustibilul, când de prețul unor roade ale pământului în care regăsim influențele scumpirii transporturilor, electricității și căldurii din solare. Banca Centrală, după fiecare dintre cele trei șocuri inflaționiste, din octombrie 2017, ianuarie și aprilie 2018, a ridicat blocaje și a redus simțitor forța inflației. Mai departe, a calmat ascensiunea ROBOR-ului!
Două curbe merg în tandem și sunt continuu comparate: curba dobânzii și curba inflației. Iar dacă la cumpăna anilor 2017-2018 inflația s-a înfoiat, e cert că nu puteam să avem dobânzi în scădere. A urcat, deci, și ROBOR-ul. Dar iată că, în timp ce rata pe 12 luni a creșterii prețurilor a urcat până la 5,40 la sută în mai, BNR a oprit creșterea dobânzii de politică monetară la mai puțin de jumătate: la 2,50 la sută. Deși, cu o dobândă de peste 5,40 la sută, viața i-ar fi fost mai ușoară. Dar i-ar fi fost și țării viața mai ușoară? Firește că nu. Două exemple sunt edificatoare. Pentru că o dobândă de 5,40 la sută sau peste, ca să acopere inflația, ar fi lovit năpraznic creșterea economică. În același timp, o dobândă lombard de 6,40 sută, ce i-ar fi corespuns dobânzii BNR de 5,40 la sută, ar fi lărgit coridorul de mișcare a ROBOR-ului până la același nivel și i-ar fi lovit năpraznic pe toți cei ce au de restituit la bănci credite cu dobânzi flexibile…
