Nu știm când și nu știm exact ce o va declanșa, dar o criză financiară va veni în mod cert în vreuna din economiile mari ale lumii. Este imposibil în epoca modernă ca această criză să nu lovească și România.  Așa s-a întâmplat în 1991, în 1997 și în 2008 și așa se va întâmpla și data viitoare. Acele drumuri parcurse spre acele crize ar fi trebuit să ne învețe că impactul asupra economiei noastre a fost cu atât mai mare cu cât mai mari au fost dezechilibrele noastre interne și externe.

Sustenabilitatea datoriilor publice este o preocupare în multe țări. În SUA, pivotul economic al lumii dezvoltate, datoria publică a depășit 130% din PIB și provoacă dezbateri aprinse, inclusiv în Congres. În UE, criză financiară, pandemia și tranziția energetică (cu efecte amplificate de războiul din Ucraina) au făcut că datoriile publice să crească mult în nu puține țări; sunt state în zona euro (Grecia, Italia, Franța, Belgia, Cipru, Spania, Portugalia) ale căror datorii sunt peste 100% din PIB. BCE a fost obligată să intervină prin operațiuni speciale pentru a fi salvată zona euro cu ani în urmă.

Pagina 4 din 96

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

RSS

Autori