Săptămana trecută, Banca Națională a publicat Raportul asupra stabilității financiare – un document amplu, care analizează luminile şi umbrele din economie, în general, şi din sistemul financiar, în special. Raportul a suscitat, şi de această dată, un interes deosebit, ceea ce este foarte bine. În fond, banca centrală oferă publicului un spectru deosebit de vast de informații, împreună cu analize ample şi studii de caz. Este bine ca publicul să fie informat şi să folosească aceste informații.

Este mai puțin bine când informațiile şi analizele realizate de experții băncii sunt răstălmăcite în tonuri de un populism strident, care nu au nimic de a face cu fenomenele analizate. Iar asta, în condițiile în care raportul oferă şi explicația fenomenelor nefavorabile şi propune soluții de remediere.

Situația particulară la care mă refer aici este aceea a temei speciale a raportului, intitulată “Eficienţa operaţională a sectorului bancar şi nivelul intermedierii”. Tema discută, dintr-un unghi specific, unele dintre vulnerabilităţile structurale la adresa stabilității financiare din România, abordate şi în alte secțiuni ale raportului.

Problema în discuție este nivelul scăzut al intermedierii financiare – care este mai redus decât în celelalte țări ale Uniunii Europene şi s-a menținut pe o pantă descendentă în ultimii ani. Ce a suscitat interesul unor analişti a fost că, şi pe viitor, băncile mari din Romania prevăd, la unison, o creştere relativ modestă a creditării, mai lentă decât a produsului intern brut nominal, ceea ce va antrena scăderea în continuare a intermedierii financiare in PIB. De aici, până la o mirabolantă teorie a conspirației nu e decât un pas… pe care unii îl fac, cu nonşalanță şi în deplinul dispreț al realității.

In realitate, aceleaşi bănci care azi sunt precaute, poate excesiv, în a credita economia românească, erau cu siguranță excesiv de agresive în a acorda credite şi a-şi creşte cota de piață, cu 10-12 ani in urmă. Tot cam atunci, societatea-mamă a uneia din cele 8 banci mari plătea un preț excepțional de ridicat pentru a achiziționa această bancă. Ceva mai târziu, în martie 2009, în urma unui acord între Romania, Uniunea Europeană, FMI şi acționarii celor mai mari 9 bănci din România, aceştia din urmă erau de acord să mențină expunerile în România la nivelul celor din acel moment – angajament care a fost onorat integral. Cum se împacă teoria conspirației cu aceste fapte, prin care, în fapt, capitalul străin a “votat” o semnificativă implicare în dezvoltarea României? Dar dacă de fapt nu este o conspirație, ci condițiile interne s-au schimbat? Ori, aici, eu văd cel puțin două probleme care atârnă greu în decizia băncilor de a fi prudente.

Prima ar fi, dupa părerea mea, că o pondere mare din companiile româneşti aleg un model de business prea puțin sustenabil, bazat pe resurse împrumutate şi păstrarea la un nivel insignifiant a capitalurilor. Fenomenul nu este nou, dar el a luat avânt în ultimii ani, deşi situația financiară a companiilor a urmat o traiectorie favorabilă, care ar fi permis şi o ameliorare a poziției conturilor de capital. Aproape jumătate din companiile româneşti au capitaluri negative; circa 100 de mii de companii au, concomitent, capitaluri negative, niciun angajat şi producție zero. Întreprinzători români preferă, într-o proporție îngrijorător de mare, să crediteze companiile pe care le dețin, în loc să le capitalizeze; această conduită le permite să lase companiile  “să moară” dacă lucrurile nu merg bine, în loc să facă eforturi pentru salvarea lor ; transferarea activelor valoroase şi “uitarea” datoriilor către creditori devine astfel un sport național. Doar că acest “sport” are şi el costurile lui – între care acela că nicio companie cu capital negativ sau aproape de zero nu va avea acces la finanțare bancară.

În această situație, până când Legea 31/1990 nu suferă amendamente serioase, care să instaureze efectiv o disciplină financiară sănătoasă în economia românească, este lipsit de sens să vorbim despre creşterea semnificativă a creditării economiei naţionale. Ea nu are pe ce bază să se producă. Aşa se explică, în final, două dintre vulnerabilitățile structurale la care se referă raportul: i) disciplină scăzută de plată în economie şi vulnerabilități în bilanțul firmelor; şi ii) nivel scăzut al intermedierii financiare.

A doua problemă nu este structurală, de fapt nici nu ar trebui să existe, dar recurența sa o transformă într-un factor semnificativ de risc pentru sănătatea sistemului financiar: instabilitatea legislativă. A fost mai întâi legea privind darea în plată, adoptată în 2016; o lege care inversa raportul firesc dintre creditor şi debitor şi care arunca în derizoriu contractele de credit; în cele din urmă, Curtea Constituțională a introdus în ecuație noțiunea de “impreviziune” şi a statuat că darea în plată poate fi decisă doar de un judecător; în acest fel, ne întorceam la prevederile, normale, ale Codului civil, iar legea dării în plată ramânea, practic, fară obiect. Din păcate, efectele legii s-au materializat în blocarea construcției de locuințe în cele circa 6 luni cât ea a fost în vigoare, ca şi în înrăutățirea ulterioară a condițiilor pe piața creditului ipotecar. Celălalt proiect de lege trecut de Parlament, cel privind restituirea creditelor în franci elvețieni la cursistoric, a fost declarat în totalitate neconstituțional, efectele sale rămânând în final marginale. Totuşi, simpla idee că parlamentul poate decide să incalce principii de drept ce vin incă din antichitate a dat fiori reci industriei bancare şi altor investitori.

Odiseea inițiativelor legislative stranii, care nu se regăsesc în nicio țară civilizată, nu se opreşte aici, din păcate. Si în acest moment sunt în discuție, în parlament, în diferite stadii, mai multe proiecte de lege care continuă tradiția nefericită începută cu legea dării  în plată şi cu cea a conversiei creditelor în franci elvețieni la curs istoric. Adică, proiecte care încalcă cele mai elementare norme de drept, ba chiar vin să contrazică decizii deja adoptate de Curtea Constitutională. Cum o fi aia să stabileşti prin lege ce este imprevizibil? Şi cum o fi să stabileşti că este impreviziune scăderea cu 50 la sută a valorii bunului creditat, când Curtea Constituțională a decis expres, pe bună dreptate, că scăderea valorii bunului creditat nu poate fi justificare pentru darea în plată?

Nu vreau să merg mai departe pe acest teren. Am speranța fermă că, în final, Parlamentul va respinge în bloc aceste ciudățenii. Dar, şi aşa, rămâne problema efectelor remanente ale unor asemenea proiecte legislative. Ele sunt subsumate conceptului de “instabilitate legislativă” – care atrage mai puține investiții în România, mai puțină intermediere financiară, marje de dobândă mai ridicate (comparativ cu restul Europei), pentru a acoperi şi acest risc, care nu se regăseşte în alte țări din Uniunea Europeană. Ne mirăm că sunt marje mari la dobânzi ? Ar trebui mai degrabă să ne mirăm cum de inițiative legislative anti-economice nu ajung direct acolo unde le este locul : la coşul de gunoi.

În final, aş vrea să observ, în treacăt, că analizele de la care am pornit această discuție sunt realizate ca urmare a Recomandării CERS 2012/2 privind finanțarea instituțiilor de credit. Această recomandare a fost preluată la noi prin Recomandarea CNSM nr. 10/18.12.2017 privind impactul planurilor de finanțare ale instituțiilor de credit asupra fluxului de credite către economia reală, publicată anul trecut pe site-ul CNSM. In baza acesteia, BNR a lansat un chestionar pentru cele mai mari bănci din sistem, care include şi întrebări despre orientările pe următorii 3 ani ale băncilor în cauză. Iar răspunsurile formulate de bănci nu sunt pentru prima dată prezente în Raportul de stabilitate: şi în 2017, raportul a prezentat rezultatele sondajului similar, care nu erau substanțial diferite de cele din acest an. Atunci însă teoria conspirației nu şi-a găsit loc… 

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Eugen Rădulescu

Eugen Rădulescu

Director al Direcției stabilitate financiară, BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori