Intial am vrut sa parafrazez numele unui roman faimos al lui Marcel Proust, sa scriu “In cautarea spatiului fiscal pierdut”. Dar am realizat ca merg prea departe deoarece Romania a avut aproape constant o problema fiscala/bugetara privind deficitele. Dar starea finantelor publice este tare complicata acum.

Sa luam mersul deficitelor. A avut loc o ajustare bugetara majora intre 2012-2015, fie ea costisitoare socialmente si nu numai (a alimentat probabil inclinatia de plecare din tara) deficitul bugetului consolidat ajungand la sub 1% din PIB in 2015. Aceasta corectie s-a vazut in deficitul de cont curent ce a gravitat in jur de 1% din PIB catre finele perioadei. Tendinta a fost insa inversata dupa 2015, cand a s-a intrat intr-o suita de reduceri de taxe si impozite, care a adus veniturile fiscale la minim istoric, la sub 26% din PIB in 2018 (cu CAS nivelul se mentine peste 26%). Fara a fi un “paradis fiscal” precum Irlanda, Romania a ajuns penultima in UE ca nivel al veniturilor fiscale. De remarcat ca in UE media veniturilor fiscale este de 39-40% din PIB, in timp ce in economii emergente din Est (cu care ne comparam indeobste) trece de 34-35% din PIB!!

Veniturile fiscale au mers in jos prin omisiune si comisiune. Prin decizii publice care au schimbat regimul fiscal, o pozitie imbratisata de cam tot spectrul politic; unele partide fiindca au vazut astfel o reparatie sociala pentru austeritatea aplicata dupa 2010; alte partide deoarece cred in incasari superioare la impozite inferioare (teza adesea invalidata de realitate). Prin omisiune, afirm, intrucat s-a neglijat nevoia de a spori transparenta, gradul de conformare la plati, astfel incat sa se colecteze mai mult. Nu numai ca s-a renuntat in mod inexplicabil la o reforma serioasa a ANAF, dar nu au existat preocupari sistematice de crestere a colectarii. Datele Eurostat arata, de pilda, ca in ce priveste TVA, Romania are cel mai inalt grad de neconformare – 36% in 2018. In Polonia si Bulgaria, doua tari in care a avut loc o reforma a administratiilor fiscale, gradul de conformare s-a ameliorat in mod remarcabil; in Bulgaria neconformarea a ajuns la 12% in 2018, de la 22% in 2014; in Polonia a ajuns la 14% in 2018, de la 24% in 2014.

In timp ce s-a acceptat o scadere a veniturilor fiscale, numai partial compensata de absorbtie de fonduri europene, au crescut presiunile pe buget prin cresterea veniturilor/salariilor. De aici a rezultat un spatiu fiscal tot mai mic, incordarea teribila a bugetului public.

O crestere de venituri (salarii) era inevitabila pentru a atenua exodul de capital uman, emigratia. Dar o asemenea politica, daca nu este insotita de grija pentru cresterea veniturilor fiscale, primejduieste echilibre macro. Iar cresterea veniturilor in sectorul bugetar a dezechilibrat relatia cu salariile in sectorul privat; a devenit tot mai atractiv pentru numerosi cetateni sa se angajeze la stat, in pofida accentuarii deficitului de forta de munca in arii largi din economie.

In ultimii ani deficitul bugetar (cash, sau ESA) nu a trecut de 3% din PIB, cel structural fiind ceva mai mare. Dar aceasta s-a realizat printr-o amputare severa a cheltuielilor cu investitii publice; acestea din urma au ajuns in 2018 la 2,6% din PIB. Am ajuns in esalonul tarilor cu cele mai mici investitii publice ca pondere in PIB. Dar acest esalon este format din state cu economii dezvoltate, care au infrastructura buna. Economiile emergente cu care are sens sa ne comparam (tari baltice, Ungaria,Polonia, Cehia) aloca in mdie pentru investitii publice cca 4% din PIB. Nu numai ca nivelul de 2,6% indica subfinantare cronica a infrastructurii in Romania, dar si modul in care s-a iesit la liman pentru a se evita intrarea in procedura de deficit excesiv: prin taiere de investii publice in ultimii ani. Este un mare semn de intrebare daca se poate continua cu acest pattern de ajustare a structuriil cheltuieilor pentru respectarea nivelului de 3%; fiindca suntem la un “prag de suferinta” pentru economie.

Noua lege a pensiilor ar avea un impact mai mult decat sever asupra bugetului public; aplicarea ei ar insemna plusuri de 0,7% din PIB in 2020, 2,7% din PIB in 2021 si 3,7% din PIB in 2022. Avem de-a face cu un non-starter daca nu se vor gasi modalitati de a o face suportabila pentru bugetul public. Nu putini (mai ales politicieni) noteaza nivelul relativ scazut al cheltuielilor sociale in Romania ca pondere in PIB fata de alte state din UE, ceea ce este adevarat. Dar se omite aici sa se spuna ca nivelul veniturilor fiscale la noi este penultimul in UE. Nevoile sunt mari social si economic, dar pentru a le acoperi ai nevoie de venituri adecvate la buget.

Din aceasta perspectiva este de judecat deficitul acut de spatiu fiscal; adica:

-          Scadere sensibila de venituri fiscale in ultimii ani, care au ajuns sub 26% din PIB;

-          Crestere de venituri/salarii care a marit deficitul bugetar dupa 2015 la cca 3% din PB;

-          Presiuni in plus, noua lege a pensiiilor, cara adauga procente bune de PIB la deficitul bugetar de 3% din 2018; fara corectii in urmatorii ani deficitul ar exploda spre 7% din PIB. Dar nu se poate ajunge practic la un asemenea deficit fiindca pietele nu vor accepta asa ceva;

-          Economia autohtona va incetini in mod inevitabil; pe de o parte, se epuizeaza pistoane de crestere economica prevalent prin consum, pe de alta parte are loc o deteriorare a mediului international, care afecteaza exporturile Romaniei si poate complica mult finantarea deficitelor.

Intervine deci o perspectiva a echilibrelor externe in judecarea nevoii acute de spatiu fiscal. Suntem singura economie din regiune ce are un deficit de cont curent in crestere in ultimii ani, cu deteriorare a structurii de finantare; deficitul de cont curent a ajuns la 4,7% din PIB in 2018, iar in 2019 va depasi probabil 5,4% din PIB. Finantarea prin investitii externe directe a fost putin peste 50% din PIB anul trecut. Nu este o situatie analoga cu cea din anii 2007-2008 (cu deficite de cont curent de peste 12% din PIB), dar situatia ne singularizeaza in regiune si mediul extern se strica. Mai concret si este de repetat:

-          Avem “deficite gemene”, cu cele externe in crestere;

-          Avem venituri fiscale foarte mici, un handicap mare daca o corectie este inevitabila;

-          Sunt presiuni suplimentare pe cheltuieli bugetare (noua lege a pensiiilor), in conditiile in care cheltuielie sociale se ridica la peste 75% din veniturile fiscale.

Concluzie: deteriorarea mediului economic international ne prinde descoperiti, in sensul unui deficit mare de spatiu fiscal.

Deficitul de spatiu fiscal este interpretabil si prin prisma policy-mix-ului suboptim, a posibilitatii de a amortiza socuri adverse. Efecte ale incetinirii economice pot fi combatute daca exista spatiu fiscal, ce pune la lucru stabilizatori automati; nu este cazul la noi. Lipsa spatiului fiscal combinata cu dezechilbre externe formeaza o situatie si mai complicata. Pentru a combate efecte recesioniste, BNR nu ar putea relaxa politica monetara (cum fac alte banci centrale) fiindca ar invita atacuri pe leu; ar fi inflamata inflatia si pe canalul cursului. Nici nu are sens sa intareasca politica monetara acum avand in vedere posibile intrari de hotmoney si accentuarea dezechilibrului extern. Politici monetare mai acomodative in Europa (peste Ocean) ne ajuta prin prisma diferentialelor de rate pe piete, dar nu ne rezolva problemele. Avem nevoie de consolidare a bugetului public fiindca nori cenusii se inmultesc in economia globala. Ca aceasta consolidare trebuia sa aiba loc sub auspicii nefavorabile (efecte ale razboiului valutar, conflictelor comerciale, slowdown-ului global) nu este o nesansa “venita din cer”; platim pentru miopie si unilateralism in constructia politicilor macro, chiar daca exodul de capital uman a obligat la cresteri de salarii.

Ce este de facut? Sunt cateva trasee de actiune posibile, care trec dincolo de filosofii de politica economica. Astfel:

-          Proiectul de buget pe 2020 este bine sa arate ca se intelege situatia, ca nu se poate merge la nesfarsit cu reducerea investitiilor publice ca pondere in PIB;

-          Trebuie sa fie crescute veniturile fiscale/bugetare: transparenta mai mare, reforma ANAF redemarata, eliminarea exceptiilor, regim adecvat de royalties, pedepse severe pentru cei care evita fiscul prin tot felul de tertipuri;

-          Renuntarea la noi reduceri de taxe si impozite; evitarea de “experimente” gen OU114

-          Stoparea promisiunilor ce creeaza asteptari nerealiste cetatenilor!

-          Aplicarea noii legi a pensiilor sa tina cont de spatiul fiscal existent; este de avut in vedere un interval corespunzator de ani;

-          Sa se amane noi cresteri de venituri/salarii

-          Restructurarea aparatului de stat

-          Masuri de sprijinire a exporturilor, a productiei interen (alimente) altele decat prin cursul de schimb (nevoia de spatiu fiscal)

Unii ar putea invoca datoria publica de cca 35% din PIB (fata de o medie de cca 80%). Aceasta datorie poate insa creste rapid daca pietele pierd increderea in capacitatea de a controla deficitele. Proiectul bugetului pentru 2020 trebuie sa semnalizeze intelegerea situatiei interne, a contextului international. Celor ce neaga realitatea sa li se reaminteasca experienta corectiei nmacroconomice de acum cativa ani. In 2008 nu nivelul datoriei publice era problema, ci cel al deficitului bugetar structural, al deficitelor externe.

Pentru o economie emergenta, ce prin definitie nu poate practica politici neconventionale (banca sa centrala nefiind emitent de moneda de rezerva) ) deficite mari/excesive invita necazuri mari!

Deficitul acut de spatiu fiscal devine tot mai periculos si este o urgenta a politicii fiscal/bugetare in Romania; nu este ideea fixa a cuiva! !

PS. O analiza recenta a FMI privind economia romaneasca vorbeste despre o “supraevaluare” a leului de cca.10%. Este surprinzatoare aceasta apreciere din cel putin doua ratiuni. Intr-o economie internationala in care miscarile de capital adesea coplesesc fluxurile comerciale ca influenta, o judecare a nivelului de echilibru a unui curs de schimb este cu imprecizii mari. Si sa intelegem ca BNR ar trebui sa incerce sa deprecieze cursul catre un prezumat nivel de echilibru? Dar cum ar putea face asa ceva fara relaxarea politicii monetare? Si nu ar declansa o asemenea relaxare o criza a leului daca avem in vedere inclusiv stance-ul actual al politicii bugetare? Nu ar creste asteptarile inflationiste totodata? Cui prodest deci aceasta apreciere? Daca raportul nu facea referire la “supraevaluarea leului” era bine; cum spune o vorba veche, “filosof ramanea”. Protejarea leului are nevoie de o corectie pe latura bugetara si daca vor exista presiuni serioase pe piata valutara intarirea politicii monetare intra in rol.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori