Consumerismul – definit ca ordinea socială și economică în care aspirațiile celor mai mulți indivizi includ achiziția de bunuri și servicii peste necesar, adesea ca subliniere a poziției dobândite – a apărut în societățile occidentale în secolul XX, dar a luat avânt îndeosebi după 1971, anul în care băncile centrale au început să emită bani fiduciari (fiat money), fără vreo legătură cu aurul sau cu vreun alt activ. Din acel moment, guvernelor occidentale le-a fost tot mai greu să reziste cerințelor maselor populare de a stimula consumul pe orice căi – chiar cu prețul creșterii inflației, a deficitelor bugetare și datoriilor publice – cerințe facilitate de:
-apariția, în 1958 în SUA, a cardului de credit, care a propulsat la cote noi consumul pe datorie;
-sofisticarea la care au ajuns publicitatea, marketingul și serviciile bancare, care au exploatat slăbiciunile psihicului uman, făcând-ul să își dorească multe bunuri și servicii de care nu avea nevoie;
-oportunismul producătorilor de bunuri, care au redus în mod deliberat durata de viață a bunurilor (automobile, frigidere, televizoare, computere, etc.), pentru a crește numărul de vânzări.
Cu deosebire, consumerismul a cunoscut perioada sa de apogeu în timpul celei de a Doua Globalizări (1990-2022), profitând de o conjuncție favorabilă de factori:
-dividendul păcii: odată încheiat Războiul Rece, o serie de resurse destinate industriei apărării au fost realocate industriei producătoare de bunuri de consum;
-dividendul demografic: generația baby-boomers (cei născuți între 1946 și 1964) în Occident și generația „decrețeilor” (cei născuți între 1967 și 1989) în România au intrat în câmpul muncii;
-dividendul globalizării: intrarea în lanțurile de producție a unor țări precum China, India și alte state sud-est asiatice, cu forță de muncă ieftină, au făcut posibilă producerea de bunuri și servicii la prețuri foarte mici;
-dividendul digitalizării, care de asemenea a permis ieftinirea produselor;
-dividendul dobânzilor scăzute: în condițiile în care factorii de mai sus țineau inflația globală la un nivel scăzut, băncile centrale și-au permis să practice dobânzi reduse (uneori, real-negative, adică sub nivelul inflației), care au stimulat odată în plus traiul pe datorie.
România a intrat relativ târziu, după anul 2000, în acestă febră a consumerismului, dar a făcut-o cu o râvnă deosebită, vrând parcă să recupereze deceniile pierdute. Astfel, modelul de creștere ales de public (producători și consumatori) și validat de politicieni, a fost în România unul bazat pe consum, spre deosebire de Cehia, Polonia și Ungaria, care, urmând modelul german, și-au bazat creșterea economică pe export. Consumul duce la creșterea importurilor și este finanțat prin creșterea datoriei externe.
Graficul 1 al Eurostat arată că deficitul de cont curent al României se situează an de an la valori foarte mari, în timp ce statele central și est-europene au, de regulă, surplusuri de cont curent (excepție făcând cei doi ani post-pandemici), la fel ca și zona euro în ansamblu.
Grafic 1
Dar, odată cu declanșarea, în anul 2022, a agresiunii ruse în Ucraina, au fost puse în mișcare o serie de tendințe care prevestesc declinul modului de viață consumerist.
1. Dividendul păcii a dispărut. Statele democratice vor trebui să se reînarmeze, cel puțin până la limita minimă de 2% din PIB, dacă nu și mai mult. Graficul 2, extras din Raportul pe 2023 al NATO, arată că România, care în 2023 a cheltuit doar 1,6% din PIB pe apărare, are mult de recuperat în acestă privință.
În disputa „guns versus butter” (tunuri versus unt), relocarea resurselor înspre înarmare va însemna, automat, o reducere a resurselor alocate consumului.
Grafic 2
Sursa: NATO; Raportul anual 2023
2.Dividendul globalizării este pe cale să dispară. În noua realitate geopolitică, caracterizată de blocuri economico-militare rivale, este firesc ca statele occidentale să încerce să aducă mai aproape de casă fabricarea unor bunuri, prin procese de nearshoring și friendshoring. Numai că acestea vor avea drept consecință o scumpire a respectivelor produse, care nu vor mai beneficia de mâna de lucru ieftină din țări cu regimuri autoritare. Ca atare, și consumul va avea de suferit.
3.Marea majoritate a pământurilor rare, esențiale pentru economia viitorului, se află concentrate în China (Grafic 3). Aceasta înseamnă că o serie de componente esențiale pentru automobile electrice, panouri solare, smartphone-uri etc. vor fi greu de găsit sau vor avea prețuri prohibitive. Rezultă că producătorii de astfel de bunuri vor trebui să le reproiecteze cu o durată de viață cât mai lungă (punând o surdină activităților de publicitate și marketing), așa cum se petreceau lucrurile în anii ’50-’60 ai secolului trecut. Iar dacă producătorii occidentali vor refuza să se adapteze, probabil că vor fi obligați de guverne, confruntate cu o penurie de materii prime strategice. Totodată, refolosirea și returnarea bunurilor de către consumatori vor fi din nou premiate, cu sume mult mai mari decât în trecutul apropiat.
Grafic 3
4. Dacă inflația va avea tendințe de a crește, din cauze precum cele ilustrate mai sus, băncile centrale nu vor mai putea să practice, cu nonșalanță, dobânzi real-negative. Aceasta va pune presiune pe creditul de consum și va orienta publicul să apeleze la credit doar pentru bunurile esențiale. Deja, se poate observa o tendință a principalelor bănci centrale de a practica dobânzi puternic real-pozitive (mai mari decât inflația). A se vedea Tabelul 1.
Printre altele, dobânzile real-pozitive vor pune presiune și pe Ministerele de Finanțe să reducă deficitele, deoarece acestea vor fi mai greu de finanțat, atât din surse interne, cât și din surse externe. Iar deficite bugetare mai mici înseamnă și deficite de cont curent mai mici și, pe cale de consecință, un consum mai temperat.
5. Dividendul demografic este și el pe cale de epuizare, odată cu ieșirea la pensie a baby-boomers și a „decrețeilor”. Iar din urmă vin generații tot mai mici, având în vedere că, în Europa, recordul în ce privește rata fertilității totale este deținut de Franța, cu 1,79 nașteri/femeie, cu mult sub rata de înlocuire de 2,1 nașteri/femeie. România ocupă în acest clasament un încurajator (dar insuficient) loc secund, așa cum o arată Graficul 4, preluat de la Eurostat.
Inevitabil, oamenii vor trebui să lucreze un număr mai mare de ani, înainte de a ieși la pensie.
Mai puțini lucrători tineri înseamnă mai puțini producători și consumatori de produse și servicii. Totodată, mai puțini contributori la Pilonul 1 de pensii înseamnă că lucrătorii maturi vor trebui să economisească mai mult pentru bătrânețe, diminuându-și în mod corespunzător consumul.
Grafic 4
În concluzie, lumea în care am intrat începând cu anul 2022 este o lume cu prețuri mai mari, cu bunuri de consum mai greu disponibile și cu vârsta de pensionare mărită.
Dacă cineva crede că România poate scăpa de aceste tendințe continentale, se înșală amarnic. Și nici măcar nu este obligatoriu ca toate cinci să se îndeplinească. Este suficient ca două sau trei din tendințele amintite să se adeverească, pentru ca modul de viață consumerist să intre în declin.
Pot înțelege frustrarea acelor români care și-au făcut din consumerism un mod de viață. Dar dacă ei vor ignora tendințele prezentate în acest articol, o vor face pe propriul risc.
