Motto: Niciodată un artist nu a interpretat natura atât de liber cum un avocat interpretează adevărul (J Giradoux)

În toamna anului trecut, analizam, într-un articol publicat pe acest site, expunerea de motive a propunerii legislative privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, identificând și demontând un lung șir de afirmații contrare realității[i]. Speram ca efortul respectiv să ducă la corecții binemeritate, dar nimic nu s-a întâmplat! Articolul de față revine cu argumente suplimentare, într-o nouă încercare de a determina repunerea adevărului în dreptul său. Restricțiile de spațiu, ne impun doar tratatea unei singure idei false, și anume aceea că băncile creează fără limite bani.

 

Ce se afirmă în expunerea de motive?

 

Potrivit textului respectiv, consumatorii au fost nevoiți “să suporte costul împrumuturilor publice și pierderile provocate de iresponsabilitatea cu care băncile au creat bani-datorie în cantități nelimitate(prin proceduri de bail-out sau de bail-in)”[ii]. Deci, din modul cum inițiatorul proiectului de lege și avocații care îi oferă acestuia consultanță juridică au formulat fraza anterioară rezultă că procesul de creație monetară al băncilor comerciale nu are granițe[iii].

 

Ce spun texte economice de referință despre creația monetară?

 

 

Teza prezentată mai sus este falsă. Ea a fost demonstrată ca atare în articolul anterior menționat, prin prezentarea a două texte de referință din literatura economică, ce reprezintă cele mai recente poziții referitoare la creația monetară ale experților Bundesbank și ai Băncii Angliei. Pozitiile respective sunt convergente și, în esență, ele arată că băncile comerciale nu pot crea bani la nesfârșit, fără restricții, prin acordarea de împrumuturi.

Să revedem ce subliniează textele respective:

  • În articolul “Creația monetară într-o economie modernă” publicat în Buletinul trimestrial 2014/Trim1 al Băncii Angliei se arată că: ”Deși băncile comerciale creează bani prin acordarea de împrumuturi, ele nu pot face asta în mod liber, fără limite. Băncile sunt limitate în cât de mult pot acorda împrumuturi, daca ele doresc să rămână profitabile într-un sistem bancar competitiv. De asemenea, reglementările prudențiale acționează ca o constrângere asupra activităților băncilor, cu scopul de a menține reziliența sistemului financiar. Iar gospodăriile și firmele care primesc banii creați prin noi împrumuturi pot întreprinde acțiuni care afectează stocul de bani: ele pot “distruge” repede banii, de exemplu aceștia fiind utilizați pentru plata datoriilor lor existente”.
  • În documentul “Rolul băncilor, non-băncilor și al băncii centrale în procesul de creație monetară”, publicat în Raportul lunar al Deutsche Bundesbank, aprilie 2017, se arată următoarele: “Sistemul băncilor comerciale poate avea abilitatea de a crea bani, dar aceasta nu înseamnă că băncile pot crește oferta de bani și de credit fără constrângeri. Acordarea de împrumuturi și creația monetară sunt limitate de interacțiunea sistemului bancar cu non-băncile și banca centrală, de către autoritățile de reglementare și nu în ultimul rând de interesul inerent al băncilor în maximizarea profiturilor”.

 

Limitele creației monetare

 

Pentru ca afirmațiile prezentate anterior să fie cat mai clare pentru cititori, în continuare vor fi oferite câteva precizări suplimentare, inspirate în mare măsură din cele două articole.

Într-un sistem financiar modern, o mare parte a banilor ia forma depozitelor bancare. Ori de câte ori o bancă face un împrumut, ea creează simultan, in contrapartidă, un depozit de aceeași valoare în contul bancar al împrumutatului, creând astfel bani noi[iv]. Depozitele bancare reprezintă bani întrucât ele sunt creanțe lichide care pot fi folosite pentru acumularea de valoare și efectuarea de plăți. Procesul de creație monetară cunoaște însă trei mari categorii de limitări.  

O primă categorie de limite ține chiar de bănci:

  1. Forțele pieței limitează împrumuturile, întrucât băncile individuale trebuie să fie în măsură să împrumute profitabil într-o piață competitivă;
  2. Împrumuturile sunt supuse restricțiilor deoarece băncile trebuie să ia măsuri pentru a reduce riscurile asociate cu realizarea de împrumuturi adiționale;
  3. Politica de reglementare acționează ca o limită asupra activităților bancare în scopul de a stăvili acumularea de riscuri sistemice de către banci.

O a doua categorie de limite care restricționează creația monetară este faptul că aceasta depinde de cererea de împrumuturi a gospodăriilor și firmelor și de comportamentul acestora ca deținători de depozite bancare (bani).

A treia categorie de limite și limita ultimă în privința creației monetare este politica monetară. Prin influențarea nivelului ratelor dobânzii in economie, politica monetară a unei banci centrale determină cât de mult doresc să împrumute gospodăriile și firmele.

 

 

Limite impuse de necesitatea ca împrumuturile bancare să fie profitabile

 

Băncile obțin venituri din dobânzile la împrumuturile acordate, dar trebuie să plătească, în general, dobânzi la pasivele lor, de ex. depozite. Atragerea de depozite este necesară pentru a obține lichiditate, care să poata fi folosită, în special, în transferurile interbancare. Pentru a câștiga cotă de piață și obține profituri mai mari, o bancă poate spori volumul împrumuturilor sale, prin acordarea acestora la o dobândă mai mică decât a competitorilor. În același timp, banca va ridica nivelul dobânzilor la depozite, pentru a atrage lichiditate suplimentara pentru finanțarea expansiunii împrumuturilor. La un moment dat, un astfel de proces, derulat prin cele două acțiuni paralele, va trebui întrerupt, întrucât acordarea de împrumuturi devine neprofitabilă.

 

 

Reducerea riscurilor aferente împrumuturilor adiționale

 

În activitatea lor, băncile sunt supuse unei game variate de riscuri, în rândul cărora un rol important îl joaca riscul de lichiditate și cel de credit. De exemplu, riscul de lichiditate derivă din funcția băncilor de transformare a scadențelor, altfel spus practica acestor instituții de a finanța un împrumut pe termen lung cu resurse financiare pe termen scurt (cum ar fi depozitele clienților) ce se reînoiesc periodic[v]. Dacă la un moment dat, clienții vor solicita aceste depozite înainte de scadența lor, banca va avea o problemă în a le rambursa în absența unui stoc de active lichide[vi] sau a accesului la piețe monetare și de capital[vii]. De aceea, pentru o bancă este important să aibă surse cât mai stabile de finanțare. Pentru a se proteja de riscul de lichiditate, băncile își constituie o parte a depozitelor pe termen mai îndelungat, dar clienții vor solicita o compensație mai ridicată pentru imobilizarea suplimentară a fondurilor. Întrucât astfel de depozite au costuri mai ridicate, băncile vor limita volumul de împrumuturi pe care doresc să-l facă. De asemenea, dacă băncile vor emite obligațiuni (datorii pe termen lung) pentru a se proteja împotriva riscului de lichiditate, atunci va avea loc o distrugere de bani în condițiile in care clienții le vor cumpăra utilizând depozitele lor (ce se califica drept bani).

 

Reglementările prudențiale

 

Reglementările prudențiale urmăresc ca băncile să nu-și asume riscuri excesive care să le conduca la faliment. Potrivit uneia dintre aceste reglementări, băncile trebuie să dispună în permanență de fonduri proprii, care au funcția de a absorbi pierderile neașteptate din activitatea lor. În acest fel, se oferă protecție deponenților și altor creditori ai băncilor. Băncile trebuie să aibă fonduri proprii (capital) de minim 8% față de totalul expunerilor lor bilanțiere și în afară de bilanț (ponderate în funcție de risc). Această relație, denumită rata prudențială de capital sau indice de solvabilitate, actionează ca o limită/frână de reglementare în calea expansiunii nemărginite a activelor, în rândul cărora se numără și împrumuturile.

Să luam ca scenariu de bază o bancă ipotetică care are fonduri proprii de 100 de lei și active totale (toate activele fiind împrumuturi cu o pondere de risc atașată de 100%) în valoare de 1250 de lei. Rata de solvabilitate a acestei bănci se obține împărțind fondurile proprii la valoarea împrumuturilor înmulțită cu ponderea de risc atașată: 100/1250*100%, adica 100/1250=8%. Rezultă că banca îndeplinește la limită cerința minimă de capital. Orice creștere a activelor fără o majorare corespunzătoare a capitalului va duce la reducerea ratei de solvabilitate sub 8%, ceea ce este motiv de sancțiuni care pot merge până la retragerea autorizației de funcționare a băncii.

Faptul că rata de solvabilitate acționează ca o limită asupra creșterii nemăsurate a activelor se poate observa și mai bine dacă vom calcula o rată de îndatorare, definită ca active totale/fonduri proprii, deci vom avea 1250/100=12,5. Rezultă că o bancă ce are ca active împrumuturi cu pondere de risc de 100%, pentru a respecta rata de solvabilitate de 8% nu poate avea un total de bilanț mai mare de 12,5 ori fondurile proprii.

În conformitate cu reglementările privind rata de solvabilitate, băncile trebuie să atașeze diferite ponderi de risc activelor bilanțiere și extrabilanțiere, în funcție de riscul lor de credit. Ponderile nu se limitează numai la valoarea de 100%, cum am văzut în exemplul de mai sus, ele pot fi și mai mari sau mai mici decât aceasta. Cerințele de capital care să „sprijine” activele vor fi diferite: mai reduse la ponderi sub 100% și sporite în cazul contrar. În termeni de rată de îndatorare (active totale/fonduri proprii), banca va opera cu plafoane mai mari sau mai mici decât 12,5. Va exista însă, întotdeauna, o barieră în calea expansiunii nelimitate a activelor (ce includ și împrumuturile).

Prin urmare, împrumuturile catre firme și gospodării nu pot crește exagerat de mult (e o fantezie avocățească să vorbim de “imprumuturi nelimitate”) întrucât aceasta ar duce la deteriorarea raportului capital/active ponderate în funcție de risc sub nivelul său minim legal, ceea ce va atrage reacția cuvenită din partea autorității de supraveghere bancară.

La rândul lor, reglementările prudențiale privind lichiditatea, ce impun menținerea unui anumit stoc de active lichide[viii], acționează ca o constrângere asupra nivelului împrumuturilor.

 

 

Constrângeri rezultând din reacția clienților

 

 

Acordarea de împrumuturi și creația monetară au loc ca urmare a interacțiunii dintre bănci și clienții acestora (firme și gospodării), proces ce este supus unor limite. Crearea de bani depinde de cererea de împrumuturi a clienților unei banci și de comportamentul lor ca deținători de depozite bancare. În legătură cu primul aspect, degeaba vor oferi băncile împrumuturi dacă nu va exista cerere pentru acestea din partea clienților datorită condițiilor atașate acestor instrumente financiare sau incertitudinilor din economie. Altfel spus, conform unui proverb american, poți duce caii la apă, dar nu îi poți sili să bea. Sau în variantă românească, trebuie să vrea și Grivei! În ceea ce privește al doilea aspect, clienții care primesc un împrumut, pot proceda imediat la distrugerea banilor (reprezentând depozitul contrapartidă a imprumutului) prin cheltuirea acestora în scopurile rambursării altui împrumut existent.

 

Politica monetară

 

 

În ceea ce privește cea de a treia categorie de limite, trebuie arătat că, într-o economie modernă, factorul ultim care influențează creația de bani este politica monetară a băncii sale centrale. În fapt, cererea de împrumuturi a firmelor și gopodăriilor depinde de politica monetară a acestei instituții care determină indirect nivelul dobânzilor în economie, care la rândul lor vor influența costul împrumuturilor pentru agenții economici. De asemenea, politica monetară influențeaza nivelul activității economice și, pe această cale, volumul dorit al tranzacțiilor firmelor și gospodăriilor, care se va reflecta în cererea de împrumuturi și, implicit, de bani. Condițiile monetare mai laxe, caracterizate printr-o dobândă de politică monetară mai scăzută, vor duce la creșterea împrumuturilor și banilor    într-o economie, în timp ce condițiile restrictive vor avea efectul contrar.

 

Concluzii

 

Toate argumentele de mai sus demonstrează că băncile comerciale nu pot crea bani în mod nelimitat Ar trebui ca acest adevăr să-și găsească locul, în cele din urmă, și în documentul de prezentare și explicare al proiectului de lege privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. În final, o scurtă întrebare pentru inițiatorul proiectului de lege: Dacă băncile creează bani fără nicio restricție, de ce ajung să dea faliment?

***

PS Nu pot încheia articolul înainte de a face o scurtă referire la modul cum debutează expunerea de motive: primul său paragraf se dovedește un text cu contradicții delicioase. Potrivit autorilor săi: “dobânda excesivă ..cauzează pierderi de bani, resurse și energie, precum și pierderea șansei de alocare a acestora în scopuri mai legitime și mai raționale decât profitul excesiv și nejustificat al unui număr foarte mic de entități economice”. Simplificând fraza și înlocuind “legitim” cu echivalentul său “justificat” (vezi https://dexonline), rămânem cu “scopuri mai justificate.. decât profitul.. nejustificat” Deci profitul nejustificat este justificat. Curat-murdar!

 


[i] Articolul se găsește la adresa www.opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/346-propunerea-legislativa-anticamatarie-o-expunere-de-motive-cu-numeroase-denaturari-ale-adevarului.

[ii] Care este relevanța referinței la “bail-in” în textul expunerii de motive, în conditiile în care acest instrument nu a fost utilizat în România?

[iii] Că bancile nu au putut crea bani-datorie în mod nelimitat (adica fără limite) rezultă logic și din faptul că acele imprumuturi au fost reflectate în bilanțurile lor, care au un total, o cifră cu o valoare finită.

[iv] Aceasta nu înseamnă că în bilanțul băncilor va exista o relatie de egalitate între împrumuturi și depozite, întrucât depozitele pot fi create și prin alte modalități, iar finanțarea împrumuturilor poate fi făcută și din alte surse decât depozitele bancare.

[v] Cu titlu de exemplu, ne putem închipui un împrumutut ipotecar pe 30 de ani finanțat cu depozite reînoibile cu scadență la 3 și 6 luni.

[vi] Active ce se vând rapid și fără o pierdere mare de valoare.

[vii] Sursele de finanțare de pe aceste piețe sunt însă considerate mai puțin stabile decât depozitele.

[viii] Împrumuturile nu au acest caracter.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cristian Bichi

Cristian Bichi

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori