1. Suntem la o intersecție de evenimente nu prea plăcute pentru economia globală și, indirect, și pentru România. Ne reține atenția, în primul rând, creșterea în această iarnă a riscului unei recesiuni a economiei Germaniei, cel mai mare partener comercial și investitor pentru România. Conform indicelui lunar compozit al Macroeconomic Policy Institute (IMK), progresele făcute de cea mai mare economie europeană în trimestrul III 2020 (+8,2% creștere economică după o contracție de -9,8% în trimestrul II) vor fi umbrite de noile măsuri de protecție împotriva răspândirii coronavirusului, poate ceva mai relaxate decât cele de la începutul anului (acum școlile și centrele comerciale rămân deschise). Urmărind evoluțiile din ultimele trei luni în nivelul comenzilor externe din industria prelucrătoare și a indicatorilor financiari, se constată că riscul unei recesiuni a crescut de la 12,6% în luna octombrie, la 17,7% în noiembrie 2020. Banca Centrală a Germaniei pare mai sigură de deznodământ, riscul în sine putând fi o stagnare sau chiar o contractare a economiei germane în trimestrul IV 2020. Aceasta având în vedere faptul că măsurile interne și internaționale de control al celui de al doilea val al pandemiei blochează activitățile de export și pe cele de servicii, unde distanțarea fizică s-a reimpus (spectacole, alimentație publică).

2. Demersul negocierilor pentru Brexit, domeniu în care se pare că pentru ”marile probleme” (așa cum le-a numit Simon Coveney, ministrul de externe la Irlandei) ale divorțului, ar trebui rezolvate, într-un timp rămas foarte scurt şi cu efecte bulversante, atât pentru Marea Britanie, cât și pentru UE. La sfârșitul lunii octombrie 2020, termen inițial limită de încheiere a negocierilor, toate capitolele erau încă deschise, proiectul de acord, cu anexe, având deja 1800 de pagini. O problemă mai veche, legată de drepturile de pescuit în apele teritoriale ale Marii Britanii, este cuiul lui Pepelea, cererea uneia dintre părți neputând fi onorată de cealaltă, după cum refuzul nu poate face față ofertei. Presupunând că în următoarele două săptămâni, sau mai mult, limitele în negocieri vor fi fost depășite și se va intra, de la 1 ianuarie 2021, în perioada de post-tranziție Brexit, problema ratificărilor acordului de către parlamentul englez și cel al UE devine stringentă. Parlamentul European și-a planificat deja votul pentru săptămâna din luna decembrie a.c., începând cu data de 14. Zilele rămase sunt foarte puține pentru a fi îndeplinite condițiile tehnice ale ratificării, de regulă cu trei săptămâni înainte de discuțiile pentru vot (verificarea legalității textului, traducerea, înmânarea textului membrilor PE). Problema UE este dacă se poate evita ca exporturile SM către Marea Britanie să fie supuse taxelor vamale, ceea ce ar fi o lovitură dată oamenilor de afaceri, aceștia fiind pregătiți și pentru un ”no-deal outcome with tariffs on EU exports from January 1”. S-a ajuns, astfel, la întrebarea hamletiană: “Deal or no-deal, that is the question.”

3. Bugetul UE și fondul de redresare, ale căror avantaje trebuie aplicate unor economii ale SM care au suferit în mod asimetric de toate efectele crizei pandemice. Profunzimea asimetriei, conform estimărilor Comisiei Europene, va determina ca unele economii (ca cele ale Spaniei, Italiei și Olandei) să nu recupereze din pierderi nici în trimestrul IV 2022. Birocrația de la Bruxelles trebuie să înceapă evaluarea proiectelor de buget ale SM pe anul 2021, în condițiile în care nu au fost depășite dificultățile legislative de aplicare a celor două bugete, respectiv al fondului de redresare și cel multianual 2021-2027. Ungaria și Polonia contestă formularea mecanismului de legare a accesului la bugete de respectarea statului de drept, soluția fiind pe cale să producă încă surprize. În lumea diplomatică a UE există speranța ca cele două țări să se alăture consensului realizat de ceilalți lideri. Ultimele informaţii nu dau însă speranţe în acest sens!

4. Situația economiei SUA, prinsă în revirimentul acut al pandemiei și tranziția tensionată de putere, are de suferit de pe urma restricțiilor mai dure, propuse chiar de președintele ales. Joe Biden a făcut deja apel la acțiuni urgente, în planul stimulentelor fiscale, pentru ca economia SUA să nu cunoască o deteriorare gravă în lunile care urmează. Numai că în ultima lună s-au înregistrat peste un milion de noi cazuri cu Covid-19, supunând sistemul de sănătate american unui stres pe care nu l-a mai cunoscut, iar noile măsuri de închidere a unor segmente economice vor crea, probabil, noi tensiuni. Congresul SUA nu a reușit să se poziționeze nici măcar pentru pachetul minim de sprijin discutat înainte de declanșarea alegerilor prezidențiale. Casa Albă și Congresul SUA se pot lăuda doar cu pachetul de sprijin de 3000 miliarde de dolari aprobat pentru contracararea efectelor economice ale pandemiei din lunile martie și aprilie 2020. Disputa este între democrați, care doresc un pachet de stimulente mai larg, în valoare de 2000 miliarde de dolari, și republicani, care cred că economia SUA ar avea nevoie de mai puțin. Atât timp cât Joe Biden și Kamala Harris nu preiau efectiv funcţiile de președinte și vicepreședinte, SUA rămâne doar cu formalizarea apelului unui anume compromis, iar dacă nu se ajunge cât mai repede la un consens, rămâne major riscul de încetinire a economiei americane, cu impact global ridicat. Simțul urgenței pare a fi foarte redus în rândurile legiuitorilor americani, care mizează pe ceea ce va face FED. Jeremy Powell a promis că FED va da semne mai puternice de acomodare în politica monetară, dacă situația reală a economiei SUA o va cere. Responsabilii BCE anunță și ei că sunt pentru o intervenție acomodativă, poate mai repede decât luna decembrie inițial anunțată.

5. Știrile despre vaccinul Covid-19 abundă în explicațiile despre eficacitatea acestuia, la variantele Pfizer și BioNTech adăugându-se Moderna (SUA) cu 94,5% rezultate bune, conform studiilor clinice deja efectuate pe un număr de 30.000 de voluntari. Este de presupus că milioane de oameni vor scăpa de spaima flagelului care a oprit și economiile lumii, îndreptându-se și mai mult spre datorii și probleme de finanțare a acestora. Întrebarea capitală care rămâne este dacă toate aceste vaccinuri, care reflectă o adevărată vânătoare a oamenilor de știință și a companiilor farmaceutice împotriva dublului dușman al societății umane, dar şi pentru profituri uriaşe, va fi sau nu un ”game-changer”, după cum s-a exprimat Stephane Bancel, CEO al firmei Moderna. Nicicând așteptările pentru stăvilirea unei infecții nu au fost atât de mari, de data aceasta fiind vorba de schimbarea lumii.

6. Suntem într-o situație conjuncturală complicată la sfârșit de an, din care străbate, din păcate, un altfel de naționalism, cel al izolării unii de alții, dar cu consecințe pentru toți. Predominanța intereselor unei părți asupra celeilalte, fie că vorbim de UE versus SM, UE versus Marea Britanie sau izolarea SUA, efectul este cel al unei degringolade la scară planetară, în cel mai critic moment (am spune) al omenirii, ca urgență și necesitate a unui răspuns pe măsură. Poate totul a început bine, dacă ne uităm la multitudinea de declarații ale guvernelor și ale băncilor centrale, care ne asigurau că pentru etapa inițială de contracarare a pandemiei răspunsul a fost adecvat ca viteză și amplitudine (sprijin fiscal și monetar), după ce statele și-au asumat responsabilitatea individuală. Ceea ce este curios este faptul că, poate cu excepția FMI și a Băncii Mondiale, alte grupări economice, ca G-20 sau UE, au dat dovadă de zăboveală, fie din inerția birocratică cuplată cu legalitatea și democrația, fie din ego-uri acoperite cu supărările că alții nu reușesc să performeze la nivelul fruntașilor.

Am spune că natura acestui altfel de naționalism este legată de suveranitate, care ar trebui să funcționeze ca și libertatea. Suveranitatea unui stat este atât cât nu deranjezi suveranitatea altui stat, după cum libertatea proprie este atât cât nu încalci libertatea altuia. Introvertirea SM ale UE se manifestă încă dinaintea crizei financiare. S-a ajuns ca, după apogeul acesteia, să constatăm că procesul de convergență economică a stagnat, dacă nu a și regresat chiar. Factorul esențial al acestui recul este lipsa convergenței de voință politică la nivelul UE, deranjat în mare măsură de birocrația de la Bruxelles și, nu în ultimul rând, de politizarea acesteia. José Manuel Barroso, fost președinte al Comisiei Europene, a fost campion al politizării birocrației europene, etapă din care ”lecțiile” de sus în jos au dominat şi au nemulțumit electoratul unor SM. Democrația ne-a adus, prin bunăvoința ei, spre partide reprezentative radicale, populiste, care s-au erijat în apărarea intereselor electoratului nemulțumit de încălcarea suveranității sale. În mod evident, această turnură nu mai convine. Guvernele create de respectivele partide ajunse la putere se manifestă centrifug față de proiectul integrării, în baza invocării suveranității. Această încordare a dus în derizoriu însăși subsidiaritatea, iar din acest punct de vedere corpul birocratic al UE și-a dat măsura în anul 2020, cu întârziere nepermisă, a acțiunii comune pentru contracararea efectelor economice ale crizei pandemiei, amânate însă pentru anul 2021. Reformarea UE, promisă din interiorul ei, nu a avut loc nici după discursuri politice fulminante pentru o mai multă și profundă uniune democratică, fapt ce ne determină să ne întrebăm care este obiectivul vizionar al UE pentru propria existență, pusă în pericol în 2010 de efectele crizei financiare. Cel de conjunctură, al anului 2020, pare să fie decorelat de urgența cooperării și de necesitatea partajării riscurilor.

7. Naționalismul de suveranitate al unor SM se manifestă împotriva naționalismului de suveranitate al altora, dar nu prin respectul reciproc, ci prin târguri (trade-off) ca cel pentru compromisul cu fondul de redresare și cu noul buget multianual. Fluiditatea în principiul solidarității și coeziunii este înlocuită cu noi și noi condiționări, fără ca unele SM net beneficiare ale integrării (nu al fondurilor europene!) să fie solidare și în partajarea riscurilor. Blamările nevinovate ale unor SM împotriva altora au devenit norme juridice, ca mecanismul de condiționare a accesului la fondurile UE cu respectarea statului de drept. Dacă UE este garantul tratatelor integrării, ne întrebăm cum s-a ajuns ca SM, oricare ar fi, să fie marcate și să fie acuzate de nerespectarea unor ”aspecte sistemice corelate cu valorile fundamentale ale UE, pe care toate statele membre trebuie să le respecte”, cum ar fi libertatea, democrația, egalitatea şi respectarea drepturilor omului, inclusiv drepturile minorităților. Corelat cu valorile fundamentale se specifică neasigurarea independenței justiției,incapacitatea de a corecta decizii arbitrare sau injuste şi limitarea mijloacelor legate de îndreptarea respectivelor decizii. Trimiterile la corupție și fraudă în utilizarea fondurilor europene sunt la ordinea zilei. Această acerbă preocupare a instituțiilor comunitare nu naște deloc preocuparea pentru ceea ce a devenit UE și care sunt cauzele ei interne? Putea un stat european, care și-a manifestat dorința de aderare la UE, să nu respecte statul de drept? De ce se revine asupra lui și în ce circumstanțe?

8. Greșeala începe cu discriminarea ab-initio de la aderarea unor SM la UE, România fiind un exemplu. Poate este bine să reamintim că, după succesul repurtat de țările de la Vișegrad în negocierea asocierii lor la CEE (o alianță în care nu s-a putut intra nici prin apartenența comună a acestor țări și a României la Inițiativa Central Europeană), în proiectul de acord de asociere pentru România a apărut o clauză unilaterală, în sensul în care dacă România nu respectă statul de drept, drepturile omului și ale cetățenilor aparținând minorităților, acordul de asociere se suspendă. A fost mai mult decât jenant să susținem că, la vremea respectivă, o astfel de clauză aplicată României este de neacceptat, dacă ea nu se aplică în același fel tuturor părților contractante. S-a reușit cu greu depășirea momentului, dar la protocolul de aderare la UE s-a acceptat discriminarea cu introducerea Mecanismului de Cooperare și Verificare, cu consecințele cunoscute, respectiv efectul elevului pus mereu la colț. Dacă acest mecanism s-ar fi aplicat tuturor SM, măcar din anul 2007, atunci recenta zicere a lui Manfred Werner, liderul PPE din PE că ”nimeni nu trebuie să se teamă de nimic, dacă respectă principiile statului de drept. Dar să refuzi întregii Europe accesul la finanțare de criză este complet iresponsabil” (apropos de pozițiile Ungariei și Poloniei), ar fi avut o noimă. Nu se ajungea în prezent la astfel de complicații și la calificarea unor SM ca fiind iresponsabile. Şi, poate, cazurile de mare corupție și de spălare de bani, de zeci de miliarde de euro (mai mult decât alocarea pentru România din bugetul multianual al UE), produse exact în SM care ne dau cu regularitate lecții de guvernanță onestă, atașată valorilor comune ale UE, ar fi fost descoperite mai din timp.

De la 1848, România a avut elite educate în occident care au pus umărul la modernizarea acestei țări şi, ori de câte ori politicul s-a dispensat de ele, am avut de suferit între pietrele tari ale imperiilor care ne-au înconjurat. Am putea spune cu mândrie că lor le datorăm statornicia tradiției și culturii acestei națiuni peste veacuri, de multe ori plătită cu mari suferințe. Avem și azi elite, care se manifestă vocal, cu propuneri de luat în seamă. Suferim însă de lipsa de convergență în voința politică, fără de care credem că nu mai putem vorbi de alte convergențe, cu care să ieșim din periferia Europei. Mai necesară ca oricând, pentru justificarea criticilor la adresa UE, este conversia naționalismului de suveranitate, acolo unde devierile sunt pregnante, la valorile fundamentale ale UE, pentru ca parteneriatul în cadrul Uniunii să fie unul real, dincolo de cel juridic sec, odată ce suntem SM al UE cu drepturi egale (a full fledged member). Cum lumea este în schimbare spre un nou normal, putem a păși spre ea cu elitele pe care le avem (ele nu-și doresc posturi politice, ci să fie luate în seamă!) și cu cheltuieli mai mari în cercetare-dezvoltare, unde ne calificăm din nou departe prin ceea ce este azi contribuția finanţării acestui domeniu la viitorul României. În 2018, ponderea cheltuielilor R&D în PIB a fost de 0,48%, comparativ cu media UE 27 de 2,18% sau, culmea, față de SM frugale cu peste 3%. Iată unul din atuurile naționalismului de suveranitate ale SM!

9. Ajungem al fondul problemei, a economiei existenței noastre, cu întrebarea de ce există câștigători și perdanți la provocări și oportunități zise egale? Răspunsul este simplu. În dinamică, mai ales de la globalizare încoace, la fiecare linie de start a șanselor egale, economiile lumii sunt tot mai diferențiate în capacitatea de a performa, purtând povara unui trecut nesoluționat în termeni de convergență reală. Cazuistica interesează UE, care nu dă semne să înțeleagă măcar în ceea ce declară politic de la tribuna Consiliului European și a BCE, că la situații excepționale avem nevoie tot de măsuri excepționale. În mod indirect, prin apartenență, cazuistica este de interes și pentru România. Credem că ar trebui să vedem dincolo de un anumit ”excepționalism național”, care ne ține în coada plutonului de performanțe, fie în ierarhia UE, fie în cea a lumii.

Revenind la liniile de start, să nu uităm de accentuarea fenomenului inegalității între țări și în structurile interioare ale acestora, după decenii întregi dedicate dezvoltării de forumuri multilaterale, primul fiind ONU. Această inegalitate este pusă foarte mult pe modelul economic de piață, generalizat în lume, dar foarte singularizat pe economiile statelor lumii, în funcție de interesul lor pentru reforme în pas cu vremurile. Ne-am numărat printre avocații multilateralismului ca soluție mai bună la problemele individuale ale statelor lumii, am pledat pentru el din motive de concurență loială și de angajarea într-un vector comun de creștere a performanțelor economice, sprijinite de organisme financiare și organizații economice multilaterale, cu resurse financiare și de inovație, crezând că globalizarea va crea acel summum de condiții ale unor cooperări și coordonări mai profunde. Dar, a fost nevoie de o criză pandemică ca aceasta prin care trecem, ca să observăm că salvarea noastră este în primul rând în mâinile fiecăruia dintre noi, iar efortul comun nu este îndreptat spre o adevărată ieșire din excepționalitatea fiecăruia, ci prilejul de a insista pe ceea ce ne individualizează. Este vorba de solidaritate multilaterală/comună sau de naționalismul tradiției performanțelor bune sau mai puțin bune puse pe masa unor negocieri, nu între parteneri, ci între adversari, obosiți fiecare de pretențiile celorlalți?

10. În pozițiile noastre, determinate de domeniul de cercetare academică, am insistat pe momentul european al României, stimulați nu numai de performanțele prin care am fi putut privi abordarea apropierii noastre de zona euro, ci și de credința că, prin aceste performanțe, puteam ieși din propriul nostru excepționalism, un fel de naționalism perdant întărit de lozinci ale propriei noastre singurătăți. Ideea era să trecem cu bine examenele Semestrului European, să răspundem rațional la recomandările de țară prin a ne face lecțiile le nivelul exigențelor funcționării mai bune a UE, potrivit legii că întregul este mai bun dacă părțile lui sunt bune. Prin acel moment european al României era de dorit să ieșim din paradigma unei lipse totale de viziune coerentă de restructurare a economiei naționale și a unei strategii prin care să ieșim din comportamentul voluntar fiscal-bugetar, reprezentat de un cod fiscal greoi, plin de excepții, modificabil de sute de ori după voința unora și a altora. La urma urmelor, singularitatea noastră constă în neputința de a respecta reguli simple ale echilibrelor macroeconomice și, așa, la fiecare linie de start, cum este și aceasta absolut necesară a schimbării lumii, ne regăsim cu aceleași metehne: (1) venituri la buget reprezentând numai 65% din media UE27 (în 2019, 26,8% din PIB, comparativ cu 41,1% din PIB UE27); (2) o structură a fiscalității care nu corespunde libertății individului sau firmelor de a acumula avere; (3) evaziune; (4) proastă colectare a taxelor; (5) deficite bugetare în lanț peste prevederile PSC; (6) proiecte de dezvoltare haotice, exemplificate prin lipsa măcar a unei autostrăzi continue, după trei decenii, care să ne lege direct cu partenerii noștri vestici, adică acolo unde se situează aceștia în efortul nostru de a deveni SM al UE.

11. Privim cu mult optimism la alocările de pe hârtie din fondul de redresare al UE, născut cu forcepsul, și bugetul multianual, totalizând peste 80 miliarde de euro (mai mult de o treime din PIB-ul estimat a fi realizat în 2019). Accesul la aceste resurse a devenit mai contondent condiționat, fiind o altă formă de excluziune a noastră ca SM tot din motive de singularitate, invocate de naționalismul de suveranitate a altor SM, este bine cunoscut. Dar eficiența cheltuirii acestei sume ține în primul rând de cum vom înțelege noi, clasa politică, legiuitorii, instituțiile statului de drept, să ne schimbăm abordările în contractul social cetățean-stat. Nu putem deveni mai puternici, în primul rând pentru noi înșine, după o criză ca cea prin care vieţuim, dacă nu trecem la convergență în voința politică pentru o nouă linie de start, la care toată lumea este angajată. Trebuie să depășim singularitatea noastră, dacă vrem să ieșim din handicapul cu care ne prinde fiecare moment de criză.

Un exemplu de convergentă profesională, de natură să ajute convergența politică, există deja, acesta fiind evocat recent de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la video-conferința ocazionată de reuniunea anuală a Consiliului de Administrație al ”Center of Excellence in Finance”, cooperarea dintre Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice din România și Centrul de Excelență în Finanțe fiind nu numai fructuoasă, ci şi mult contribuitoare, prin învățare, la cunoștințele oficialilor de finanțe din România. Nimic nu este mai în linie cu necesitatea de a acumula conștiințe, la modul în care entități statale de primă mână într-o economie de piață funcțională, ca banca centrală și ministerul finanțelor, din perspectiva îndeplinirii mandatului pentru a sprijini cetățenii unei țări. Cooperarea cu Centrul de Excelență în Finanțe reprezintă o cale și pentru România de a înțelege provocările regionale și de a răspunde la ele cu luarea în considerare a specificului României, prin prisma unei corecte definiri a interesului național, bun și pozitiv. Iar aceasta înseamnă o concentrare a efortului național pe valorile pe care dorim a le împărtăși în comun cu celelalte SM.

12. Cu angajamentul responsabil pentru un productiv naționalism de suveranitate, convergent unei culturi economice dedicate dezvoltării structurale prin reforme serioase, România ar trebui să mențină în viață ”momentul hamiltonian” de la Consiliul European din luna iulie 2020, tocmai pentru a trece noua linie de start cu vindecarea handicapului fiscal cu care a intrat în criza pandemică. Sugestii există în Raportul celor cinci președinți din 2015, dedicat finalizării Uniunii Economice și Monetare. Mesajul central din avizul dat pe marginea raportului de către politicianul suedezPaul Lindquist, că ”disparitățile sociale, economice și teritoriale pot fi reduse doar printr-o dimensiune regională și o politică de coeziune orientată către rezultate” a pierdut însă prin disensiunile dintre SM, fiecare din ele susținând naționalismul de izolare despre care am vorbit, motivat de interesele propriilor cetățeni. Măcar din această poziționare ar trebui să învețe și România atunci când, de ani buni, își propune să fie mai activă și contributivă la deciziile UE, prin proiectarea cu mai mult curaj a forței sale de putere economică și intelectuală, încă neglijată în interior și puțin cunoscută, în exterior, de partenerii noștri după motivațiile calificativelor cu care ne onorează.

Se spunea că diversitatea culturală a UE este un activ prețios al îmbogățirii Uniunii. Din păcate, tenta naționalistă dată acestei dimensiuni ne duce către fragmentare în toate domeniile integrării și, ce este și mai rău, la preocuparea de a amenda într-un fel sau altul SM sau de a le trimite în faţa justiției europene înainte de a reuși o mai profundă convergență a voinței lor politice, pentru a dinamiza proiectul integrării europene și de a face din UE un actor global autentic.

 

Autori:     Dr. Napoleon POP         Dr. Valeriu IOAN-FRANC

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Napoleon Pop

Napoleon Pop

Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori